În ultimii cinci ani, s-au plătit 18,1 milioane de lei pe 29 de studii de fezabilitate care nu au fost utilizate niciodată, se arată într-o notă a Corpului de Control al prim-ministrului.
Potrivit Corpului de Control, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, cel al Comunicațiilor și cel al Economiei, dar și companiile din subordinea lor, au contractat, în perioada ianuarie 2011 – 30 iunie 2016, 92 de studii de fezabilitate, în valoare de 92,9 milioane de lei. Au fost finalizate 75 dintre aceste studii, ele având o valoare de 39,3 milioane de lei, din care au fostefctueate plăți de 23,9 milioane de lei.
18,1 milioane de lei au fost cheltuite pentru 29 de studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată. Alte 46, în valoare de 5,7 milioane de lei, au fost plătite și utilizate.
Din centralizarea și analizarea datelor a reieșit ”un grad foarte ridicat al ineficienței utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici, de 75,77%, exprimat ca pondere a valorii studiilor de fezabilitate plătite și neutilizate (18.128.775,83 RON, cu TVA) în valoarea totală a studiilor de fezabilitate plătite în sumă de 23.925.001,68 RON (cu TVA)”.
Cauzele pentru care s-au cheltuit bani pentru niște studii ce nu au mai fost folosite, potrivit notei Corpului de Control, sunt:
– lipsa sursei de finanțare pentru etapele următoare;
– neîntocmirea documentației pentru avizarea investiției în Consiliul tehnicoeconomic al Ministerului Transporturilor, aceasta fiind la momentul acțiunii de documentare în curs de întocmire;
– necesitatea completării studiilor de fezabilitate „conform solicitărilor CE a Studiului de Trafic, Analiză Cost Beneficiu, Memoriu de Sinteză și Actualizarea Devizului general”;
– studiu de fezabilitate dat spre consultare „experților în proiectul USTDA”;
– neeligibilitatea beneficiarilor”.
În documentul Corpului de Control se mai arată că: ”primii 5 contractanți ale căror sume încasate au avut ponderea cea mai mare în valoarea
totală a studiilor de fezabilitate plătite și neutilizate de către cele 4 ministere, în sumă de 18.128.775.83 RON, au fost următorii:
– Societatea GREEN HIDROFOR S.R.L cu suma de 10.244.880 RON reprezentând un procent de 56,51%;
– Asocierea EXPERT PROIECT 2002 S.R.L. & BETARMEX S.R.L. cu suma de 2.446.959,50 RON reprezentând un procent de 13,50%;
– Societatea I.S.P.C.F. S.A. – E.D.I.N. S.R.L. – S.T.E. S.R.L. – PEGASO INGEGNERIA SRL cu suma de 2.445.869,43 RON reprezentând un procent de 13,49%;
– Societatea BAICONS IMPEX S.R.L. 927.427 RON reprezentând un procent de 5.12%;
– CONSIS PROIECT S.R.L. cu suma de 558.000 RON reprezentând un procent de 3.08%”