Corupție la Buzău. Tribunalul a emis mandat de arestare

Corupție la Buzău. Tribunalul a emis mandat de arestare
Sursa Foto: Freepik.com

Acuzații de corupție la Buzău. Tribunalul a emis mandat de arestare pentru o fostă asistentă medicală anchetată pentru trafic de influență. Femeia a fost condamnată, în trecut, pentru o faptă similară.

Inculpata, fosta asistentă medicală, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. În prezent este cercetată din nou pentru o faptă similară. Femeia ar fi primit suma de 42.500 lei pentru a face intervenții pe lângă conducerea unei unități medicale în vederea angajării unei persoane.

Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi comis fapta de trafic de influenţă iniţial în timp ce ocupa postul de asistent medical în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău. Ea a primit o prima tranşă de bani, de 20.000 de lei, în cursul lunii februarie 2024. Ulterior, a încasate și diferența de 22.500 lei, în alte patru tranșe. Persoana care i-a dat banii ar fi și denunțător în acest caz.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău efectuează cercetări faţă de inculpata S.M. (fostă asistentă medicală din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (5 acte materiale săvârşite în perioada februarie – septembrie 2024), constând în aceea că, în calitate de asistent medical în cadrul Serviciului de Medicină Legală Buzău, şi, ulterior, în baza fostei calităţi deţinute, aceasta a pretins şi a primit de la denunţătoarea B.M., în mai multe tranşe, suma totală de 42.500 de lei, pentru ca inculpata, profitând de influenţa pe care o avea prin prisma profesiei exercitate anterior, în schimbul sumelor de bani primite, să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău şi Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, neidentificate, pentru a facilita angajarea denunţătoarei pe un post de asistent farmacist în cadrul SJU Buzău sau al altor unităţi spitaliceşti din Municipiul Buzău”, se arată într-un comunicat de presă.

Fosta asistentă a fost arestată preventiv

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Aceștia au cerut și obținut, arestarea preventivă a fostei asistente pentru 30 de zile. Femeia a mai fost condamnată, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru o faptă similară, de trafic de influență.

„De menţionat că inculpata S.M. a fost cercetată şi în cursul anului 2023 în alt dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, iar la data de 1.04.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a acesteia, în stare de arest preventiv, tot pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de trafic de influenţă, în formă continuată (5 acte materiale), aceasta fiind condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Deşi a fost cercetată în cauza respectivă, în stare de arest preventiv, ulterior trimiterii în judecată, inculpata S.M. a reluat activitatea infracţională iniţiată în cursul lunii februarie 2024 şi a pretins şi primit, în continuare, sume de bani de la denunţătoare pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o avea pe lângă funcţionari publici din cadrul SJU Buzău şi CJ Buzău”, au mai transmis procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`