Cresc taxele și impozitele în București. Proiectul a fost pus în dezbatere publică

Cresc taxele și impozitele în București. Proiectul a fost pus în dezbatere publică
Sursa: Pexels

Proiect de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2023, a fost pus în dezbatere.

Acesta prevede prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%.

Taxele și impozitele ar putea crește în Municipiul București

Potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale au obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele anual, până la 30 aprilie, în funcţie de indicele de inflaţie.

„În acest sens, în acord cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor.

Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2023 care prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%”, potrivit unui comunicat de presă.

Procedura de dezbatere durează 30 de zile lucrătoare

Potrivit art. 7, alin. 2  din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, „Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice”.

Procedura de dezabatere are termen până pe data de 5 aprilie. Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2023, poate fi consultat AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:31 - Cel mai vândut scriitor britanic, autorul cărților ecranizate Good Omens, Zei americani și Coraline, Neil Gaiman se confruntă cu mai multe acuzații de agresiune sexuală
17:30 - USR cere demiterea Avocatului Poporului. Cătălin Drulă: „Așa arată un regim capturat, în care cei care sunt la putere se agață cu disperare și fug de votul românilor” (VIDEO)
17:19 - Cătălin Drulă: Ordonanța-trenuleț efectiv a doborât câteva domenii / Copiii lui Iliescu cred că 35 de ani mai târziu funcționează tot așa, numai că oamenii s-au trezit și nu îi mai suportă (VIDEO)
17:10 - Poliția germană investighează pliantele partidului de extremă dreaptă AfD care seamănă cu niște bilete de avion pentru imigranți
17:02 - Generația Z plătește anual sume uriașe pentru ca alte persoane să le rezolve treburile casnice. Peste 20% cer ajutorul la schimbarea unui bec
16:52 - Managerul Spitalului ”Cantacuzino”, detalii după ce un individ a furat 3 picioare de om amputate. Momentul furtului a fost surprins de camerele de supraveghere
16:46 - Groenlanda caută relații mai strânse cu SUA, în special în domeniul minier, spune premierul Mute Egede. Trump a declarat sătămâna trecută că vrea ca SUA să controleze Groenlanda
16:44 - Dosarele MI5 sugerează că Reginei Elisabeta nu i s-a spus timp de 9 ani că are un spion în casa regală
16:25 - Victorie în instanță pentru Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane! A scăpat de arestul la domiciliu
16:21 - Rusia spune că Donald Trump începe să recunoască „realitățile” din Ucraina