Marcel Ciolacu: Anul acesta nu vor apărea taxe noi / Când 24 de state au renunţat la cota unică de impozitare şi au mai rămas 3 state, cred că e un semnal

Marcel Ciolacu: Anul acesta nu vor apărea taxe noi / Când 24 de state au renunţat la cota unică de impozitare şi au mai rămas 3 state, cred că e un semnal
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că anul acesta nu vor fi introduse taxe noi și, în opinia sa, nici anul viitor nu se va întâmpla acest lucru. Ciolacu a mai spus că este un susținător al introducerii cotei progresive de impozitare deoarece cota unică nu mai există decât în trei state europene și, oricum, la noi nu mai există cota unică decât cu numele.

Ce spune Ciolacu despre introducerea de noi taxe

„Ce pot spune cu certitudine e că anul acesta nu vor apărea taxe noi. E şi normal…”, a declarat liderul PSD, la Digi24.

Întrebat dacă se poate întâmpla acest lucru anul viitor, Ciolacu a răspuns: „Eu nu cred deoarece dacă nu avem creştere economică anul acesta, cred că în doi – trei ani vom începe să ne revenim. Eu cred că nu”.

Ciolacu, despre cota unică versus cota progresivă

„Nu ştiu care e cota unică mai exact în România, este 10% la IVG, e 16% la profit… Eu nu m-am lămurit încă. Toată lumea apără această cotă unică sau lasă impresia că o apără, ea nemaifiind o cotă unică. Mai sunt doar trei state europene care au cotă unică”, a continuat Marcel Ciolacu.

Acesta a spus că în programul de guvernare scrie că în coaliție trebuie să existe discuții despre renunțarea la cota unică: „Când 24 de state au renunţat la cota unică şi au mai rămas trei state, cred că e un semnal. Nu înseamnă că dacă ieşim din cota unică o să fie mai mare impozitarea”.

Marcel Ciolacu a mai susținut că nu vor există impozite mai mari în funcție de numărul de case, ci de valoarea lor: „Nu neapărat numărul de case, presupun că valoarea e mai importantă decât numărul de case şi veniturile. PSD-ul nu e interesat să bage lumea la puşcărie, dar peste tot există o impozitare progresivă”.

În acest context, liderul social-democraților a precizat că persoanele cu venituri modeste nu vor plăti mai mult.

Urmăriți B1TV.ro și pe