Cu ce preț se vinde o garsonieră de 11 mp în România. Costă mai puțin decât un loc de parcare în București

Cu ce preț se vinde o garsonieră de 11 mp în România. Costă mai puțin decât un loc de parcare în București
Sursa Foto: Freepik.com

Unele anunțuri imobiliare devin periodic virale din cauza prețului mare sau a suprafețelor mici pe care le au locuințele scoase la vânzare.

De această dată însă, o garsonieră cu o suprafață de 11 metri pătrați din Suceava poate fi achiziționată cu o sumă neașteptat de mică, deoarece costă mai puțin decât un loc de parcare în marile orașe din țară.

Garsonieră scoasă la vânzare pentru un preț neașteptat

Cu toate că ne-am obișnuit cu prețuri piperate, din când în când mai apare și câte o proprietate ieftină.

Un anunț postat recent arată că un spațiu de doar 11 metri pătrați se vinde pentru suma de 9.500 de euro. Această garsonieră se află în Burdujeni, județul Suceava.

„Garsoniera este compusă din cameră, hol și baie cu dus, este total renovată recent, totul nou; ușă metalică, ușă baie termopan, geam termopan, gresie , faianță, parchet, calorifer mare, obiecte sanitare noi. Blocul este din cărămidă, este în curs de renovare totală, izolare prin programul PNNR cu costuri pentru locatar zero”, se arată în anunț.

De asemenea, proprietarul mai precizează că locuința se află într-un bloc construit în perioada 1977 – 1990 și caută urgent pe cineva care să o achiziționeze.