Conceptul de „fake news” a dominat în ultima perioadă fluxurile de știri, fenomenul luând amploare mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din SUA, din 2016.
De atunci, în mediul online apar numeroase informații care îi păcălesc de-a dreptul pe internauți.
Un exemplu recent este știrea conform căreia uraganul Irma, care a făcut ravagii în America Centrală, se îndreaptă spre țara noastră, oamenii de știință avertizând asupra pericolului care îi paște pe români.
Apariția acestei știri a fost asupru taxată pe Facebook de Dragoș Stanca.
”Uraganul prostiei și ignoranței lovește puternic și face milioane de victime, zilnic, cu largul concurs al "giganților digitali".
Suntem sinistrați intelectual în bula noastră mică, unde totul pare ok. Până într-o zi, când efectele "uraganului" nu vor mai putea fi ignorate și balonul se va sparge zgomotos”, a scris Stanca pe rețeaua de socializare.
În acest context, un alt exemplu de știre care seamănă cu acest tip de fake news este aceea că un aisberg uriaș se îndreaptă spre Marea Neagră, știre publicată pe pagina de Facebook a Antenei 1 și care a stârnit reacții ironice din partea utilizatorilor rețelei de socializare.
Cu ce tip de fake news mai sunt păcăliți românii: ”Uraganul Irma se îndreaptă spre țara noastră”