Elena Vlad, directoarea economică a PSD în 2024 şi 2025, a încasat aproximativ 2,5 milioane de lei (circa 500.000 de euro) în ultimii doi ani din salariu, contracte cu PSD şi firme proprii; majoritatea sumelor au legătură cu partidul.
Elena Vlad a încasat aproximativ 2,5 milioane de lei în ultimii doi ani, echivalentul a circa 500.000 de euro, suma fiind legată majoritar de activităţile sale pentru PSD. În medie, aceasta a câştigat peste 20.000 de euro lunar, potrivit unei analize realizate de jurnaliștii de la Snoop.
Pe lângă salariul încasat la sediul PSD de pe Kiseleff, directoarea economică a social-democraţilor a avut venituri din contracte de consultanţă şi servicii de mandatar financiar, precum şi din funcţii în consilii de administraţie şi indemnizaţii profesionale, care au totalizat aproximativ 81.000 de euro în ultimii doi ani.
„Pe lângă consultanții politici, Elena Vlad este persoana cea mai bine plătită de PSD. Chiar dacă nu este un bugetar propriu-zis, banii provin tot de la stat, încasează sume enorme din banii primiți de PSD de la bugetul de stat. A fost mereu fidelă partidului, iar partidul nu a pierdut bani.”, au declarat surse politice din vârful partidului.
Firma Cordial Contab SRL, deţinută şi administrată de Elena Vlad, a înregistrat în 2024 o creştere a cifrei de afaceri cu 459% şi o creştere a profitului cu 2.984%, trecând de la un profit de 20.000 de lei în 2023 la 629.707 lei în 2024.
În campania pentru alegerile locale din 2024, Cordial Contab a încheiat contracte în valoare de 240.000 de lei cu filiale PSD: PSD Constanţa, Arad, Sectorul 1 şi Sectorul 5.
În campania pentru parlamentare, toamna lui 2024, „Vlad Elena Expert Contabil” şi Cordial Contab au obţinut plăţi suplimentare: Arad – 59.500 / 164.220 de lei, Constanţa – 142.800 de lei / 119.000 de lei şi Diaspora – 35.700 de lei.
Pentru campanii, serviciile de mandatar financiar au adus suma totală de 1,5 milioane de lei pentru „Vlad Elena Expert Contabil”, iar Cordial Contab a încasat 740.000 de lei din contracte cu PSD.
Potrivit declarațiilor de avere, Elena Vlad a încasat în 2024 şi 2025 pentru serviciile de expert contabil suma de 1,15 milioane de lei (circa 230.000 de euro). Diferenţa până la 1,6 milioane de lei (aproximativ 320.000 de euro), pe care o leagă de suma totală de 2,5 milioane de lei, este reprezentată „de taxele plătite”.
„Sunt doi ani de campanii electorale, veniturile au fost declarate în doi ani fiscali. Am plătit sănătatea, CAS, impozit”, a afirmat Vlad.
De asemenea, potrivit declarațiilor de avere, de la Cordial Contab, Elena Vlad a primit dividende de aproape 500.000 de lei (circa 100.000 de euro). Totodată, pe 6 noiembrie 2024 i s-au plătit 296.042 de lei pentru campania de la parlamentare, aceeaşi sumă fiind plătită pentru serviciile de mandatar financiar în campania prezidenţială a lui Marcel Ciolacu. Iar pentru prezidenţialele din 2025, „Elena Vlad expert contabil” a încheiat un contract de 592.000 de lei.
În timp ce era directoarea economică la PSD și oferea servicii de mandatar financiar partidului, Elena Vlad continua să fie și membră a Consiliului de Administrație la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța în 2024 și 2025.
Indemnizația de membru în CA îi aduce un venit suplimentar, în ultimii doi ani, de aproape 150.000 de lei.
Elena Vlad este însă și membră în Consiliul de Administrație al RAJA Constanța de unde încasează în ultimii doi ani aproape 170.000 de lei.
Cele două Consilii de Administrație îi aduc astfel 320.000 de lei (64.000 de euro) în doi ani.
Indemnizația de membră a CECCAR – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, filiala Constanța, îi suplimentează veniturile cu 84.000 de lei (aproape 17.000 de euro) în doi ani.
„Nu am fost nominalizată de PSD pentru Consiliile de Administrație. Am ajuns în calitate de profesionist contabil în Consiliul de Administrație. Am participat la selecție alături de mai mulți colegi. Nu m-a propus PSD”, a precizat Elena Vlad pentru Snoop.