Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI – DRPCIV.
"Valoarea acordului-cadru este estimată la 31.020.000 lei, iar durata acestuia este de 4 ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri", se arată într-un comunicat al Poștei Române.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care a depus ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. Poşta a mai câştigat contracte pentru transportul permiselor şi al certificatelor de înmatriculare şi în 2009 şi 2013. Astfel, Poşta Română demonstrează, încă o dată, că este pregătită să concureze, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat.
La licitație a mai participat și Fan Curier, dar oferta firmei private a fost declarată inacceptabilă, arată Hotnews.
"Avand in vedere prevederile art. 132 alin (3) din HG 395/2016, comisia de evaluare a solicitat ofertantului SC Fan Courier Express SRL prin intermediul SEAP/sectiunea intrebari din invitatia de participare, clarificari cu privire la dovada constituirii garantiei de participare. In aceiasi solicitare, comisia de evaluare a cerut sa i se indice modalitatea de decriptare a documentelor depuse. Termenul acordat pentru transmiterea raspunsului a fost 03.08.2017. (n.a toate fisierele depuse de Fan Courier purtau extensia 'p7c')
Operatorul economic SC Fan Courier Express SRL a incarcat raspunsul sau in SEAP/sectiunea intrebari din invitatia de participare, in data de 02.08.2017, in care a reatasat fisierele atat criptate si semnate digital, cat si in format PDF, a indicat modalitatea de decriptare a acestora si a transmis dovada constituirii garantiei de participare.
Dupa verificarea documentelor depuse de SC Fan Courier Express SRL, comisia de evaluare a constatat ca acesta nu a depus odata cu oferta, DUAE in conformitate cu art. 60 alin (1) din HG 395/2016, care prevede: Operatorul economic are obligatia de a transmite oferta si DUAE in format electronic si numai pana la data si ora-limita de depunere a ofertelor prevazute in anuntul de participare.
Astfel, având în vedere că operatorul economic SC Fan Courier Express SRL a depus oferta fără respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, comisia de evaluare declară oferta depusă de acesta ca fiind inacceptabila", arată sursa citată.