Copilul de 11 ani dispărut sâmbătă în București a fost găsit cu ajutorul unui mesaj RO-Alert, dar și prin intervenția salvatoare a unui șofer de troleibuz STB.
Copilul s-a urcat în troleibuzul liniei 90 de la Grădina Cișmigiu, chiar din fața Primăriei Capitalei.
„Având mai mulți călători în mașină, am crezut că e însoțit de cineva. Dar, când am ajuns aproape de Semănătoarea, mi-am dat seama că e, de fapt, singur.
L-am abordat, mi-a spus că vrea să ajungă în comuna Pantelimon și că la Arena Națională îl așteaptă mama. Părea speriat, timid. I-am vorbit cu calm, i-am zis că a greșit direcția și să rămână cu mine pe drumul de întoarcere, că trec chiar pe acolo. L-am pus pe scaunul din față, ca să-l văd mai bine și să-l supraveghez. Mă gândeam că, dacă nu îl așteaptă mama, sun la poliție”, a povestit șoferul Nicolae Barbu, potrivit unei postări a Primăriei Capitalei.
Pe drumul de întoarcere, la Piața Rosetti, a primit mesajul Ro-Alert care anunța dispariția minorului, cu toate semnalmentele. Șoferul și-a dat seama că este vorba despre micul său pasager și a sunat la 112.
„Era ora 21.00. Poliția a ajuns în câteva minute, la a doua stație, Școala Iancului. Am tras pe dreapta, am rugat restul călătorilor să coboare și am lăsat oamenii legii să intervină. Copilul s-a speriat și mai tare, a refuzat să coboare, dar într-un final, a fost liniștit și preluat cu bine”, a mai povestit Nicolae Barbu.
Și el are doi copii, inclusiv o fetiță chiar de vârsta băiețelului pierdut.