Criza politică din România este încă departe de final, la o zi după votul privind moțiunea de cenzură asupra Guvernului Grindeanu. La cabinetul premierului au ajuns joi 20 de cereri de retragere a demisiilor miniștrilor, solicitări despre care purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, susține că sunt lipsite de obiect. (Detalii AICI)
Petrescu a mai subliniat că textul cererilor trimise la Guvern de miniștrii demisionari este identic și a descoperit inclusiv o greșeală gramaticală în aceste documente, chiar în timpul conferinței de presă pe care a susținut-o joi la Palatul Victoria.
”Există și un paragraf de încheiere, identic în toate aceste cereri de retragere: «demisia subsemnatului a fost o demisie deliberată, fiind o formă de protest. Consider că vacantarea funcției de membru A guvernului» – AL guvernului ar fi trebuit să scrie, a corectat Petrescu – «intervine doar de la acest moment, prin publicarea moțiunii de cenzură în Monitorul Oficial»”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Cum îi învață gramatică Alina Petrescu pe miniștrii demisionari: O greșeală s-a strecurat în textul copy-paste al cererilor de retragere a demisiilor
#DIRECT_ONE_e04q99#