Curtea Supremă: Ion Iliescu poate fi anchetat penal în legătură cu moartea a 4 persoane în timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990

Curtea Supremă: Ion Iliescu poate fi anchetat penal în legătură cu moartea a 4 persoane în timpul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Curtea Supremă a admis o cerere a procurorilor Parchetului General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Decizia este definitivă.

Traseul dosarului care îl vizează pe Ion Iliescu

În iunie 2007, Ion Iliescu a fost pus sub acuzare de fostul procuror Dan Voinea pentru săvârşirea infracţiunii de participare la omor deosebit de grav. Vizați au fost și Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, şi fostul adjunct al acestuia, generalul Gheorghe Andriţa. În decembrie acealași an, însă, Procurorul General de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, a infirmat soluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui Iliescu, iar în octombrie 2008, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus neînceperea urmăririi penale.

Partea principală a dosarului Mineriadei a fost trimisă în instanţă de procurorii militari în iunie 2017, Ion Iliescu fiind acuzat, alături de Petre Roman, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, de comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii, amintește Agerpres.

În decembrie 2020, toate probele strânse de procurori au fost anulate, iar magistraţii Curții Supreme au dispus restituirea la Parchetul Militar a dosarului, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii militari au acuzat că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, care îşi exprimau opiniile politice în mod pașnic și cereau adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

În atac ar fi fost implicate nelegal forţe ale Ministerelor de Interne și Apărării, precum și SRI. Au venit şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 a dus la împușcarea mortală a patru persoane și vătămarea integrităţii fizice sau psihice a altor 1.388.

Ion Iliescu era acuzat de procurori că el a dat ordinul pentru evacuarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea minerilor și a celorlalți muncitori.