’’ Incidența cariilor la copii este destul de mare și apare la vârste tot mai mici. Statisticile arată că deja, la vârsta de 5 ani, copiii prezintă tot mai multe carii pe dinții de lapte’’, Dr. Raluca Georgescu, medic stomatolog pediatru în cadrul DENT ESTET 4 KIDS.
Demineralizarea dinților este o afecțiune tot mai frecvent întâlnită în rândul copiilor cu dinți de lapte sau dinți permanenți, precum și în cazul celor cu dentiție mixtă.
De obicei, dinții din față ai copiilor și bebelușilor sunt cei mai afectați de procesul de demineralizare. De aceea, este vital să păstrăm dinții de lapte, numiți și dinți temporari, cât mai sănătoși și feriți de carii printr-o igienă orală corectă, chiar dacă aceștia vor fi înlocuiți la un moment dat de dinții permanenți.
Procesul de demineralizare și remineralizare al dinților este unul natural și continuu, care are loc zi de zi la nivelul cavității orale. De exemplu, în timpul meselor, pH-ul salivar scade și tot atunci începe procesul de demineralizare al dinților. În schimb, dacă există o pauză suficientă între mese, astfel încât saliva să remineralizeze smalțul, acest proces de demineralizare este reversibil.
Demineralizarea are loc atunci când mineralele esențiale, precum calciul și fosfatul, sunt îndepărtate de pe stratul dur și protector al smalțului dentar. Astfel, prin slăbirea țesutului smalțului dentar, dinții copiilor și bebelușilor sunt mai predispuși la apariția cariilor dentare.
Primul semn al procesului de demineralizare la copii îl reprezintă apariția unor pete alb-cretoase, cu textură aderentă la nivelul dinților și a sensibilității dentare (durere) la consumul unor alimente calde, reci sau dulci.
Apariția petelor albe de demineralizare indică faptul că dintele și-a pierdut din mineralele vitale, iar învelișul exterior al dintelui s-a uzat din cauza acizilor care erodează smalțul dentar.
Din demineralizare, procesul poate continua foarte lesne către stadiul de carie, adică atunci când se constată formarea unor pete alb-gălbui sau maronii pe smalțul dinților.
În cazul copiilor cu dinți de lapte demineralizați, o igienă dentară precară, consumul unor alimente care predispun la apariția tartrului și a acidității la nivelul cavității orale și amânarea tratamentului în cabinetul medicului stomatolog pediatru pot duce la pierderea prematură a dinților temporari și la afectarea viitoarei structuri a fundației dentare pentru dinții permanenți.
De aceea, este recomandat ca igiena orală a copiilor să se efectueze ori de câte ori este necesar, iar în absența dinților de lapte (la bebeluși), să se realizeze curățarea gurii cu ajutorul unui tampon steril, după fiecare masă, sau cu o perie speciala din silicon, iar prima vizită la medicul stomatolog să aibă loc la cel mult 6 luni după apariția primului dinte de lapte.
Pentru a determina cu exactitate cauza demineralizării, este necesar un consult la medicul stomatolog. Există, totuși, câțiva factori principali care pot contribui la demineralizarea dinților la copii, o mare parte fiind favorizați de igiena precară a dinților și gingiilor:
De asemenea, respiratul pe gură este un factor care poate contribui la demineralizarea smalțului dentar, susține Dr. Raluca Georgescu, medic stomatolog pediatru în cadrul DENT ESTET 4 KIDS.
’’Sunt foarte mulți copii care, din cauza unor răceli prelungite, determină acest obicei vicios, de a respira mai mult timp pe gură, iar asta duce la uscarea gurii și poate să afecteze și dinții copilului’’, spune Dr. Raluca Georgescu.
Demineralizarea netratată a smalțului dinților la copii și bebeluși poate duce la apariția de complicații precum:
În majoritatea cazurilor, demineralizarea dinților la copii poate fi tratată prin tratamente de remineralizare, cum ar fi fluorizarea și sigilare dentară.
Iată ce trebuie să știi despre aceste tratamente dentare:
Fluorul este un mineral natural și are capacitatea de a restabili calitățile minerale ale smalțului dentar, făcându-i mai puternici și netezi. Astfel, medicul stomatolog poate aplica fluor pe dinți cu ajutorul unei pensule speciale, sub forma unui gel spumant, sau prin aplicarea unei gutiere cu fluor, după o curățare amănunțită în prealabil a danturii. De asemenea, în funcție de vârsta copilului, medicul dentist pediatru poate recomanda folosirea acasă a unei paste de dinți cu o formulă specială extra-fluor. Acest tratament este unul simplu, nedureros și poate fi aplicat atât la nivelul dinților temporari, cât și al celor permanenți. Fluorul aplicat se eliberează treptat în smalț, inhibă procesul de demineralizare, întărește smalțul dinților și previne formarea cariilor prin inhibarea bacteriilor din cavitatea orală.
În funcție de recomandările medicului stomatolog, tratamentul de fluorizare se poate repeta o dată la 3-6 luni.
În cazul copiilor cu dinți de lapte sau permanenți predispuși la apariția cariilor, sigilarea dentară este soluția ideală de a-i proteja împotriva cariilor. Tratamentul este unul temporar (aproximativ 2 ani) și constă în aplicarea unei rășini transparente pe smalțul dinților de lapte sau permanenți. Se realizează într-o singură sesiune de tratament și se aplică pe molarii și premolarii afectați de demineralizare. După realizarea profilaxiei prin sigilare dentară, menținerea unei igiene orale corecte este extrem de importantă.
Deși procesul de demineralizare al dinților la copii poate fi oprit prin tratamentele de remineralizare descrise mai sus, cel mai bun tratament este întotdeauna prevenția.
Iată câteva dintre cele mai importante măsuri prin care să eviți demineralizarea dinților de lapte sau permanenți ai copilului:
Igiena orală are un rol esențial în prevenirea demineralizării dinților la copii și, deși nu este o afecțiune dentară propriu-zisă, ignorarea acesteia duce, în cele din urmă, la apariția de carii dentare. Tocmai de aceea, periajul dentar trebuie realizat cu rigurozitate încă înainte de apariția primului dinte, iar atunci când vârsta o permite, copilul trebuie inițiat de părinte în privința igienei dentare. De asemenea, este important să mergem copilul la controale regulate la medicul stomatolog pediatru, de cel puțin două ori pe an.
Bibliografie:
https://www.123dentist.com/remineralizing-your-teeths-enamel/
https://www.pearlshinedentalclinic.com/how-demineralization-and-remineralization-affect-your-teeth/
https://oldmtpleasantdentistry.com/avoid-demineralization-tooth-enamel/