DENT ESTET își continuă extinderea la nivel național și inaugurează cea mai mare clinică a grupului, în Craiova, după o investiție de 1,5 milioane de euro

DENT ESTET își continuă extinderea la nivel național și inaugurează cea mai mare clinică a grupului, în Craiova, după o investiție de 1,5 milioane de euro
  • Portofoliul grupului ajunge la 15 clinici stomatologice în 8 orașe din țară;
  • DENT ESTET Craiova pune la dispoziție servicii integrate de medicină dentară, în 12 cabinete moderne destinate adulților și copiilor;
  • Noua clinică reunește o echipă multidisciplinară de 15 medici stomatologici și este dotată cu tehnologie de ultimă oră.
  • DENT ESTET, parte a Sistemului Medical MedLife, inaugurează la Craiova cea mai mare clinică din cadrul grupului, după o investiție totală de aproximativ 1,5 milioane de euro, și ajunge, astfel, la un portofoliu de 15 clinici și 98 de cabinete dentare ce acoperă o suprafață de 4.300 metri pătrați.

    Clinica din Craiova este dotată cu 12 cabinete moderne, 8 dedicate adulților și 4 copiilor și adolescenților, pacienții având acces la tehnologie digitală integrată și soluții de diagnostic și tratament personalizate oferite de o echipă multidisciplinară de medici stomatologi. În plus, grație culturii de sharing și mentorat, locuitorii din Craiova și județele învecinate vor beneficia de expertiza medicilor din cadrul clinicilor DENT ESTET București, care vor oferi periodic consultații și tratamente.

    Sănătatea dentară a românilor este prioritatea noastră de 23 de ani, de aceea suntem bucuroși că am reușit să ne consolidăm prezența la nivel regional și vom putea oferi locuitorilor din zona de S si S-E a țării servicii și tratamente stomatologice la același standard de performanță atins în celelalte clinici din țară. Preocuparea noastră permanentă este investiția în dezvoltarea și perfecționarea echipei medicale și în tehnologii inovatoare, pentru a le putea oferi pacienților acuratețe în diagnostic, tratamente minim-invazive, dar și condiții optime de siguranță și confort“, spune Dr. Oana Taban, CEO și fondator DENT ESTET.

    Echipă medicală multidisciplinară și tehnologie digitală de ultimă generație pentru rezolvarea celor mai complexe cazuri în stomatologie 

    Noua clinică din Craiova va acoperi nevoia din ce în ce mai mare a românilor pentru servicii stomatologice dintre cele mai complexe, cum sunt reabilitările orale în doar 24 de ore cu implanturi dentare premium, planuri complexe pentru tratarea bolii parodontale sau tratamente de ortodonție și estetică dentară.

    Pacienții vor beneficia, la Craiova, de avantajele oferite de laserele WaterLase® și Epic BIOLASE, cele mai avansate tehnologii laser disponibile la nivel mondial, care asigură tratamente minim-invazive ce reduc semnificativ durerea și numărul de vizite la medicul stomatolog; scannerul intra-oral 3Shape Trios Real Color, care reduce timpul de executie a lucrarilor; tomografia computerizată CBCT de la Planmeca, cea mai înaltă tehnologie digitală, cu acuratețe maximă în diagnosticarea unei afecțiuni maxilo-faciale; microscopul electronic LEICA M320 F12, folosit în tratamentele endodontice pentru salvarea dintelui, dar și în tratamentul cariilor pentru un maxim de precizie și control.

    Sănătatea pacientului este abordată din punct de vedere holistic în cadrul clinicilor DENT ESTET, soluțiile de diagnostic și tratament fiind personalizate pentru maximizarea rezultatelor. Împreună cu echipa de management, ne-am propus să fim pionieri ai transformării digitale în stomatologie, pentru a putea oferi pacienților noștri, din toate regiunile țării, tehnologie de ultimă oră, know-how medical asigurat de echipe interdisciplinare și tratamente eficiente, a declarat Nicolae Marcu, Director Sănătate și Operațiuni MedLife Group.

    Grupul de clinici stomatologice, lider al pieței de stomatologie din România, continuă să se implice activ în proiecte și programe ce vizează formarea viitorilor specialiști, astfel că, pe lângă cele 12 unituri dentare, clinica DENT ESTET Craiova dispune de un spațiu dedicat de training și un centru de pregătire și certificare a profesioniștilor din medicina dentară.

    Facem Craiova să zâmbească

    Pentru a marca misiunea sa de a le aduce pacienților din această regiune un zâmbet sănătos și estetic, DENT ESTET a surprins zâmbetele calde și prietenoase ale craiovenilor într-o serie de fotografii stradale, în locuri emblematice ale orașului. Colecția de zâmbete poate fi descoperită într-o expoziție chiar în cadrul clinicii, dar și pe pagina de Facebook a companiei.

    La evenimentul de inaugurare oficială a clinicii DENT ESTET Craiova, ne-am bucurat de prezența și susținerea a numeroase personalități marcante ale județului Dolj, printre care Vasile-Dorin Cosmin – Președintele Consiliului Județean, Nicu Viorel Dorin – Director Executiv în cadrul Direcției de Sănătate Publică, Sorin Cârțu, Silviu Lung și Costică Donose, membri de seamă ai Craiovei Maxima, Corina Banu – Fundraiser Asociația Magic.

    Evenimentul a fost prezentat de Dorin Chioțea, șeful departamentului de Sport al TVR, o prezență deja tradițională a evenimentelor DENT ESTET.

    Despre DENT ESTET

    Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999, iar în prezent este lider de piață consacrat în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 23 de ani de existență, echipa s-a extins la un număr de aproximativ 500 de angajați și colaboratori, dintre care 158 sunt medici.

    DENT ESTET reconfirmă și în 2021 poziția de lider pe piața de stomatologie, cu o cifră de afaceri de 107,6 milioane de lei in 2021, în creștere cu 60% față de 2020.

    DENT ESTET deține 15 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 3 divizii de excelență unice în România (Implant Division, Aesthetic Division și Advanced Orthodontic Division), primul laborator de tehnică dentară digitală – Aspen și 8 studiouri foto digitale specializate Future Smile Studio. Toate acestea reunesc un număr de 98 de săli de tratament echipate la standarde hi-tech, pe o suprafață totală de 4.300 de metri pătrați, care includ și 3 săli de chirurgie complet utilate. DENT ESTET oferă o experiență integrată prin cele 8 centre de imagistică și radiologie complet digitalizate, care includ aparate de tomografie computerizată (CBCT).

    Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră, grupul de clinici DENT ESTET a inaugurat, în 2017, prima clinică dentară complet digitalizată din România și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy.

    Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.

    Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră.

     

    Despre Sistemul Medical MedLife

    Sistemul Medical MedLife a pornit acum 26 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

    Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

    Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

    Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Crează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)
11:18 - Preţul cafelei a atins un nivel record după seceta severă și prelungită din Brazilia