Destinațiile de Paște preferate în 2026. Cât scot românii din buzunar pentru un sejur în Maramureș și Bucovina

Anul acesta, românii își regândesc planurile de Paște și aleg tot mai rar vacanțele în străinătate. Contextul geopolitic tensionat a redus vizibil dorința de a călători peste hotare. 

Spre deosebire de anii trecuți, când destinațiile externe dominau preferințele, interesul s-a temperat considerabil. Informația a fost transmisă de Agenția de presă Rador, citând Radio Târgu Mureș.

De ce au scăzut călătoriile externe de Paști

Anul acesta, agențiile de turism resimt din plin efectele contextului internațional tensionat. În același timp, scăderea puterii de cumpărare îi face pe români mult mai prudenți în planificarea vacanțelor. Destinațiile care în trecut erau printre cele mai accesate de Paști, precum Israel, Dubai sau Egipt, au pierdut teren. Acestea sunt evitate din cauza apropierii de zonele de conflict.

Operatorii spun că turiștii devin tot mai reticenți, iar unii dintre cei care aveau deja rezervări în Egipt iau în calcul să renunțe. Chiar și așa, stațiuni precum Hurghada sunt considerate sigure, iar zborurile nu au fost restricționate.

În același timp, nici noile destinații introduse pentru sezonul estival din Târgu Mureș nu au generat încă rezervări, semn că incertitudinea persistă. În acest context, singurele opțiuni externe care se mai mențin în preferințe sunt cele europene. Românii aleg în special city break-uri sau sejururi în Spania, Italia și Portugalia.

Ce prețuri și destinații interne sunt preferate

Pe plan intern, interesul s-a menținut mai stabil, chiar dacă vânzările au înregistrat o ușoară scădere.

Potrivit sursei menționate, cele mai căutate destinații rămân zonele cu tradiție și încărcătură spirituală, precum mănăstirile din Maramureș și Bucovina. Totodată, sunt preferate și stațiunile balneare și SPA, cum sunt Băile Felix, Geoagiu sau Tușnad.

„Față de anii trecuți, vânzările pe zona internă au mai scăzut, dar nu atât de spectaculos încât să nu fie acoperită perioada sărbătorilor pascale. Locațiile cele mai accesate sunt în special zona mănăstirilor și a obiceiurilor pascale, adică Maramureșul și în special Bucovina. Nu putem omite zona de SPA (…) Sigur că tarifele pentru această perioadă sunt mai temperate. Anul acesta chiar au scăzut sau au rămas la nivelul de anul trecut”, a declarat operatorul de turism din Târgu Mureș, Ioan Ceușan.

Astfel, un sejur de două nopți pornește de la aproximativ 700–800 de lei și poate ajunge la 1.000–1.500 de lei pentru trei zile. Pachetele de 3-4 zile la hoteluri de 3 sau 4 stele ajung la 1.500–2.000 de lei, în funcție de ofertă.

Ultima oră
19:58 - Două tinere din România, dispărute după prăbușirea unei clădiri în Germania / UPDATE: Precizările MAE
19:45 - (FOTO) Meghan Markle deschide albumul secret al familiei. Ducesa transformă aniversarea de 8 ani de la căsnicie cu Harry într-un moment de imagine
19:42 - Directorul INSCOP, reacție după ce Grindeanu i-a criticat cel mai recent sondaj: „Sunt tare curios dacă și de acest lucru sunt nemulțumiți unii lideri PSD”
19:22 - România schimbă oficial regulile pentru obținerea permisului auto. Cum pot unii șoferi să evite examenul teoretic
19:14 - Fermierii europeni primesc promisiuni de sprijin. Comisia Europeană pregătește măsuri pentru scăderea presiunii generate de îngrășăminte
19:10 - Scandal între CNAIR și conducerea Ministerului Transporturilor, după ce România a pierdut un arbitraj și trebuie să plătească 340 de milioane de lei unui constructor italian. Ce spune ministrul Radu Miruță (VIDEO)
18:46 - Bucureștiul intră într-o perioadă lungă de lucrări și restricții. Cum explică Ciprian Ciucu deschiderea simultană a șantierelor (FOTO)
18:39 - Orașul rușinii s-a transformat în destinație de lux. Locul din Italia care îi lasă pe turiști fără cuvinte
18:27 - Iași: O avocată și-a dat în judecată un client pentru o recenzie negativă pe internet. Ce daune i-a cerut și ce a decis instanța
18:12 - CSM avertizează Guvernul pentru a șasea oară. Două judecătorii riscă desființarea din cauza deficitului de personal