Deutsche Welle: Reforma lui Toader culminează cu o măsură care scade relevanța politică a procurorilor-șefi, căci aceștia nu vor mai fi numiți de președintele țării

Reforma propusă de ministrul Tudorel Toader în Justiție urmărește câteva mari probleme, pe care caută să le rezvolve în toate aspectele lor, scrie Horațiu Pepine, într-un articol pentru Deutsche Welle.

În primul rând, autorul laudă propunerea Ministrului Justiției ca în funcții de judecător și procuror să nu poată ajunge persoane mai tinere de 30 de ani. ”Câtă vreme nu se mai pune problema eliminării din sistem a magistraților crescuți în vechiul regim (a ”decomunizării”), este, într-adevăr, nefiresc ca un tânăr cu o sumară experiență de viață și cu o practică profesională egală cu zero să fie judecător”.

Pepine precizează că efectele prăbușirii sistemului de învățământ din România se văd și în domeniul Justiției, căci tinerii absolvenți ai facultăților de drept și ai Institutului Național al Magistraturii nu sunt tocmai pregătiți. Totodată, autorul articolului îi dă dreptate ministrului atunci când cere din partea unui judecător și ”știință de carte” și ”experiență de viață”.

O altă propunere a lui Toader pe care Pepine o apreciază este modificarea procedeelor de promovare, astfel încât o persoană să nu poată deveni rapid din avocat, procuror, apoi judecător.

Horațiu Pepine apreciază și limitarea moderată, dar sistematică, a ascensiunii procurorilor, căci, consideră el, nu este normal ca procurorul să aibă aceeași autoritate ca judecătorul.

”Dacă în anumite sisteme judiciare, mai rațional alcătuite, procurorul este ”avocatul acuzării” fiind teoretic pe picior de egalitate cu ”avocatul apărării” , în România din anumite considerente de circumstanță s-a ajuns ca procurorul să fie magistrat pe picior de egalitate cu judecătorul, fapt vizibil, firește, și în revendicările salariale. E corect prin urmare ceea ce propune ministrul Toader și anume ca procurorul să nu poată deveni judecător fără să parcurgă un traseu specific. E logic iarăși ca secțiile de procurori și judecători de la CSM să activeze numai separat, căci se ajunsese ca procurorii să decidă în problemele magistraților judecători. Nu mai spunem că DNA manifestă uneori ambiția de a impune instanțelor o anumită jurisprudență, ceea ce întoarce cu capul în jos raportul constituțional”, argumentează Horațiu Pepine.

Acesta remarcă, însă, și o anomalie: ”Ministrul Justiției propune ca procurorul ierarhic superior să se poată amesteca în fondul anchetei instrumentate de procurorul subordonat. Pentru cine cunoaște intimitatea birocrațiilor în sensul lor larg, e o greșeală, căci superiorul în sistemele ierarhice este tentat să abuzeze de prezumția referitoare la propria competență. În sfârșit, mai îngrijorător e aspectul politic. Câtă vreme ministrul Justiției dobândește o putere sporită prin faptul că preia Inspecția Judiciară de la CSM și că îi propune pe șefii parchetelor iar simultan ierarhia între procurori e întărită, o intervenție politică într-un dosar devine dintr-o dată facilă”.

Autorul susține că procurorul nu trebuie să caute o poziție privilegiată care uzurpă puterea judecătorească, dar, în același timp, trebuie lăsat să-și facă ancheta în deplină libertate.

”În sfârșit – și am ajuns la aspectul politic delicat enunțat la început – reforma culminează cu o măsură care scade puterea și relevanța politică a șefilor de parchete căci aceștia ar urma să fie numiți nu de președintele republicii, ci de secția de procurori a CSM la propunerea ministrului de Justiție”, scrie Horațiu Pepine, în finalul articolului pentru Deutsche Welle.