Deveselu: Ceremonie pentru inaugurarea scutului antirachetă, cu caracter pur defensiv

Deveselu: Ceremonie pentru inaugurarea scutului antirachetă, cu caracter pur defensiv
Foto: B1 TV

Oficiali americani, împreună cu autorităţile române, au susţinut o ceremonie, la Deveselu, în judeţul Olt, pentru inaugurarea scutului antirachetă.

„Sistemul are un caracter pur defensiv, utilizarea sa implicând existenţa unei ameninţări iminente, cu consecinţe grave asupra teritoriului aliat. Componentele ce vor fi amplasate în România înglobează tehnologie avansată, care permit operarea în deplină securitate şi cu maximum de fiabilitate”, a spus şefului Statului Major al Armatei Române, Generalul-maior Ştefan Dănilă.

Facilitatea va avea trei ţinuturi cu câte opt interceptoare fiecare, deci vor exista minimum 24 de interceptoare în această facilitate, plus radarul de control al rachetelor.

În ceea ce priveşte operarea sistemului, specialişti americani au asigurat că acesta este proiectat astfel încât să nu afecteze sănătatea personalului care îl deserveşte sau a celui aflat în apropiere. Aşadar personalul din zona de amplasare poate să trăiască şi să muncească normal, chiar în apropierea sistemului de apărare antirachetă, ale cărui componente respectă standardele unor insitutţii recunoscute pe plan mondial, în ceea ce priveşte protecţia mediului, a populaţiei din zona de amplasare.

„De asemenea, doresc să precizez că obiectivul va fi protejat împotriva oricăror posibile ameninţări, atât cu forţe şi mijloace proprii, cât şi ca parte a unui sistem integrat, naţional şi aliat”, a mai spus oficialul.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că România a răspuns afirmativ la propunerea SUA privind programul de securitate antirachetă, stabilind că fost bază aeriană de la Deveselu, judeţul Olt, va fi locaţia pentru amplasarea rachetelor din scuturile antirachetă american.

La baza aeriană de la Deveselu, situat la 7 km de municipiul Caracal, vor fi dislocaţi în medie circa 200 de militari americani, cifra maximă de soldaţi fiind 500, iar comandatul bazei este un ofiţer român, potrivit informaţiilor oferite de preşedinte.

Ştefan Danilă, despre scutul antirachetă

Ultima oră
07:42 - O nouă victorie pentru recordmenul David Popovici. Înotătorul român s-a calificat în finala probei de 100 m liber
07:25 - România, medalia de aur la canotaj. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, învingătoare în proba de dublu vâsle feminin la Jocurile Olimpice de la Tokyo
00:06 - Fost ministru francez al justiției, inculpat pentru corupție și abuz de putere: Rachida Dati e cercetată pentru activitatea sa de avocat al Renault în vremea lui Carlos Ghosn, când era și eurodeputată
00:00 - Medicul Adrian Marinescu, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Să putem lua în calcul noile mutații
23:54 - Premierul Florin Cîțu: “Dacă mai e nevoie ne vom mai vaccina o dată”
23:20 - Valeriu Gheorghiță, despre eșecul campaniei de vaccinare: Cred că vorbim despre o problemă sistemică. Ține de încrederea populației în autorități și de educație
23:04 - Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat în septembrie. Primii bani ar putea veni în noiembrie, dar anumite proiecte ar putea începe mai devreme cu resurse de la buget și decontăm din PNRR
23:03 - Premierul Cîţu, despre afirmația ministrului Sportului la adresa Anei Maria Popescu: A fost un comentariu nefericit
22:35 - Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei: Cifrele arată bine, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim preocupați sau să nu luăm în serios toată această situație
22:26 - Valeriu Gheorghiță: Vorbim de un val 4 în majoritatea țărilor europene. Sunt analizate pe de o parte măsuri de motivare pentru vaccinare, iar pe de altă parte e luat în calcul un pachet de restricții (VIDEO)