Din iunie se poate circula de la Pitești la mare pe autostradă, ocolind Capitala, promite ministrul Grindeanu

Din iunie se poate circula de la Pitești la mare pe autostradă, ocolind Capitala, promite ministrul Grindeanu
Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marți că procedurile de recepţie la lotul 3 al A0 Sud (Bragadiru-Joiţa) vor începe la 31 mai. Prin urmare, începând cu luna iunie șoferii vor putea circula pe cei 17 kilometri.

„În data de 31 mai, vom începe procedurile de recepţie la acest lot, astfel încât în maximum două săptămâni după 31 mai să putem da în circulaţie aceşti 17 km. Sunt extrem de importanţi pentru bucureşteni aceşti 17 km, sunt extrem de importanţi pentru cei care vin dinspre Piteşti pe A1 şi nu vor mai intra în Bucureşti. Vor ocoli la regim de autostradă Bucureştiul, mergând spre Constanţa. Eu cred că nu trebuie să dezvolt foarte mult beneficiile aduse de închiderea acestui inel, fiindcă cel mai bine vom simţi aceste beneficii după ce vom da drumul circulaţiei. Eu cred că inclusiv pentru localităţile din jur e un mare plus închiderea acestui inel semisudic”, a afirmat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a verificat marţi lucrările pe şantierul lotului 3 (Bragadiru-Joiţa) al A0 Sud.