Fondul Proprietatea, acționar minoritar la ENGIE Romania SA, a depus o cerere de chemare în judecată în fața Tribunalului București împotriva membrilor Consiliului de Administrație și a directorilor ENGIE România SA pentru recuperarea daunelor cauzate Companiei prin aprobarea, încheierea și executarea contractelor de servicii de management și consultanță cu acționarul majoritar, ENGIE SA, în perioada 2011-2015, anunță profit.ro.
“Potrivit datelor aflate la dispoziția Fondului, în 2015, valoarea totală a acestor contracte de servicii de consultanță strategică și management s-a ridicat la o sumă estimată de 12,9 milioane RON (echivalentul a 2,9 milioane de euro). Fondul consideră că aceste contracte pentru servicii de management și consultanță cu acționarul majoritar nu au fost nici necesare, nici adecvate, câtă vreme Compania are propriul Consiliu de Administratie și proprii directori, care au fost numiți de Adunarea Generală a Acționarilor cu scopul de a lua decizii de management și a acționa în interesul Companiei și al tuturor acționarilor săi și nu în beneficiul acționarului majoritar”, susține, într-un comunicat de presă, administratorul Fondului Proprietatea.
Fondul Proprietatea, agenție aflată în subordinea Guvernului României, sugerează că acest contracte semnate sunt un abuz de putere din partea acționarului majoritar, Romania Gas Holding BV, care acționează în favoarea Engie SA și Engie România.
“În ultimii 5 ani, au fost numeroase ocazii când Fondul a adus la cunoștința conducerii ENGIE România SA natura abuzivă a acestor contracte. Fondul a solicitat conducerii clarificări suplimentare și, de asemenea, încetarea acestei practici. Suntem încântați să subliniem faptul că, urmare a acțiunilor noastre, contracte precum cele identificate de Fond nu au mai fost încheiate începând cu anul financiar 2016”, se precizează în comunicat.