În ciuda disponibilizărilor și restructurărilor anunțate în perioada următoare, doar 6% dintre românii care lucrează la stat se tem că și-ar putea pierde locul de muncă, conform celui mai recent studiu, citat de Observator News.
Studiul a fost realizat de o companie care activează în domeniul formării profesionale, eșantionul fiind format din aproximativ 5.000 de angajaţi din mediul bugetar. Potrivit studiului, 2,5% dintre angajaţii chestionaţi se tem în foarte mare măsură că şi-ar putea pierde locul de muncă, 3,2% în mare măsură şi 37% într-o oarecare măsură.
Conform datelor colectate în cadrul aceluiași studiu, 30% dintre cei 5.000 de bugetari care au fost chestionaţi se tem în mică măsură că ar putea rămâne fără loc de muncă, în timp ce 28% nu se tem deloc.
O altă concluzie care a fost trasă în urma studiului este legată de venituri. Aproximativ 60% dintre repondenţi au declarat că au venituri între 3.000 şi 7.000 de lei.