Doar 2 candidați au promovat concursul pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. 17 posturi au rămăs neocupate și după a treia rundă de concurs / Bugetul CNAS – 45 de miliarde

Doar 2 candidați au promovat concursul pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. 17 posturi au rămăs neocupate și după a treia rundă de concurs / Bugetul CNAS - 45 de miliarde
Foto: Pixabay

Nici al treilea concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate nu a fost vreun succes. Doar doi dintre cei 18 candidați au promovat. Lor li se adaugă alți 18 din rundele precedente de concurs. Astfel, până acum au fost ocupate doar 20 dintre cele 37 de posturi, informează economedia.ro.

Adrian Gheorghe, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), declarase în iunie, pentru B1 TV, că acest concurs va fi organizat până când vor fi ocupate toate funcțiile. El a precizat că la proba scrisă sunt testate cunoștințele de legislație ale candidaților, iar la interviu – competențele manageriale.

Directorii Caselor județene sunt gestionarii din teritoriu ai bugetului de aproape 45 de miliarde de lei al CNAS.

Rezultatele concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de directori ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate

Economedia.ro informează că la al treilea concurs doar doi din cei 18 candidați au promovat, numărul total ajungând la 20. Asta în contextul în care în total sunt 37 de posturi.

Cele două case județene de sănătate care vor avea un nou director general prin concurs sunt Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (OPSNAJ).

La primul concurs organizat de CNAS, în luna mai, au promovat doar 5 dintre cei 33 de candidați, iar la al doilea, organizat în iunie, 13 din 47.

Economedia.ro mai punctează că acesta este primul concurs organizat după ani întregi în care casele județene au fost conduse de șefi interimari, susținuți de partidele de guvernământ.

Adrian Gheorghe, președintele CNAS, despre concursuri

Adrian Gheorghe a vorbit despre aceste concursuri în cadrul emisiunii ”Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin, pe B1 TV.

„Concursurile au fost atât de pe bune pe cât m-am priceput să le organizez.

Capacitatea de a fi manager, în viziunea de concurs pe care mi-am asumat-o, a fost testată la proba interviu. Mi-am asumat că la proba scrisă se testează cunoașterea legii. Prin asta înțeleg cunoașterea unor elemente de bază necesare pentru desfășurarea funcției. Sigur că orice director general are în subordine tehniciei de detaliu pe anumite probleme, dar dacă ne uităm pe subiecte, ele se axează pe aspecte fundamentale.

Unul dintre subiectele de la a doua procedură a fost ”enumerați atribuțiile directorului general”, adică pentru ce v-ați prezentat la concurs. Acum nu cred că ăsta e un subiect făcut la ambiție să arate că cineva nu a învățat litera ”h””, a declarat Gheorghe, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`