Doi români, trimiși în fața instanței după ce au furat ciocolată Dubai dintr-un supermaket din Belgia. La ce sumă se ridică prejudiciul

Doi români, trimiși în fața instanței după ce au furat ciocolată Dubai dintr-un supermaket din Belgia. La ce sumă se ridică prejudiciul
Sursă foto: Shutterstock

Doi cetățeni români au ajuns în fața tribunalului corecțional din Mechelen, Belgia, fiind acuzați că au furat batoane de ciocolată din magazinul AD Delhaize din Willebroek. Prejudiciul produs de cei  doi este estimat la aproximativ 900 de euro, parchetul cerând ca românii să ispășească o pedeapsă de un an de închisoare, scrie Gazet van Antwerpen, citată de Mediafax.

Incidentul a avut loc pe 26 noiembrie, cei doi români fiind surprinși de camerele de supraveghere din magazinul AD Delhaize. Bărbații au intrat în magazin și s-a îndreptat direct spre rafturile cu băuturi alcoolice și ciocolată, de unde au sustras 53 de batoane de ciocolată Dubai, în valoare totală de 845 de euro.

„Apoi a trecut de casă fără să plătească. Când o casieră l-a abordat, a fugit și s-a urcat în BMW-ul condus de complicele său”, a explicat procurorul.

Mașina a fost observată în aceeași zi în Anvers, parcată lângă un loc frecventat de români. Când supravegheau vehiculul, polițiștii au observat cum cei doi bărbați au transportat sacoșe pline într-o clădire și s-au întors cu sacoșele goale. În momentul intervenției polițiștilor, bărbatul care a comis furtul a reușit să fugă, însă șoferul a fost prins.

 

Unul dintre bărbați a negat implicarea în furt

În fața autorităților, șoferul a declarat că locuia în Germania și trecea frecvent granița în Belgia pentru a-și vizita prietena. El a negat implicarea în furt, susținând că a primit 200 de euro pentru a transporta o persoană. Însă, bărbatul a recunoscut că a ajutat și la descărcarea sacoșelor cu ciocolată.

Individul care a comis efectiv furtul a fost arestat mai târziu, după ce a comis un alt jaf, la un magazin de optică din Aarschot. Prin avocatul său, Robbe Verschoren, bărbatul a recunoscut furtul ciocolatei.

„Nu vom nega acest lucru. El era vizibil pe imaginile camerelor de supraveghere. Ciocolata din Dubai era la modă și s-a lăsat sedus de aceasta. În plus, era șomer”, a spus avocatul acestuia.

Cei doi au fost acuzați de apartenența la un grup criminal

Deși cei doi români au fost acuzați și de apartenența la o organizație criminală, avocații lor au cerut achitarea pentru această acuzație, argumentând că „nu este vorba de o ierarhie sau de o repartizare a sarcinilor”.

Verdictul în acest caz va fi anunțat pe 16 iunie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`