Pe 10 mai 2002, chiar de Ziua Regalității, se semna ultimul act din procesul de privatizare al fostului IAS Segarcea, moștenitor vremelnic al lucrării fondate de Casa Regală a României în 1884. Domeniul Coroanei Segarcea a luat naștere ca unul dintre cele 12 domenii date în administrare Casei Regale, pentru a acoperi cheltuielile acesteia. De 20 de ani, proiectul Domeniul a renăscut în deplin consens cu valorile și principiile Casei Regale, continuând modelul de dezvoltare implementat de MS Regele Carol I.
Între 1884 și 1908, aici a funcționat o pepinieră menită să contribuie la replantările din zonele afectate de filoxeră, unde creșteau aproximativ 60 de soiuri de struguri. Podgoria propriu-zisă s-a născut între 1906 și 1908, când a fost construită și crama, fiind la acea vreme prima podgorie structurată după criterii științifice – analize de sol, climă, expunere etc.. Astăzi, am refăcut podgoria cu aceeași structură a soiurilor de struguri – negri, albi și aromatici – și produce vin din nu mai puțin de 17 soiuri de struguri, o diversificare greu de întlnit, chiar și în cazul unor suprafețe mult mai mari.
La momentul construcției sale, Domeniul avea una dintre cele mai moderne crame din lume – era prima clădire cu structură de beton armat din România, cu bazine de fermentare de sticlă, care să păstreze intacte aromele native ale strugurilor, și o structură gravitațională – fluxul tehnologic vertical având același rol, de conservare a aromelor. Din 2002 încoace, crama a crescut de zece ori, însă și-a păstrat toate detaliile are o făceau specială încă de la înființare – de la stilul arhitectural la pereții dubli care izolează termic interiorul cramei sau la caracterul gravitațional – un flux vertical al producției, menit să protejeze aromele strugurilor. Bazinele de sticlă au fost înlocuite de cele mai avansate vase de fermentare existente, cât să rămână în continuare una dintre cele mai bine dotate crame din acest colț al lumii.
De la primele sticle produse după 2002, Domeniul Coroanei Segarcea a lansat doar vinuri care, mai subtil sau mai direct, au marcat istoria sub semnul regalității. Elite și Prestige, primele game disponibile comercial, vorbeau despre nevoia de recunoaște și aprecia expertiza specialiștilor, de a investi în cunoștințe și experiență – rețeta sigură pentru a dobândi recunoașterea publicului.
Lansată în 2011, la un an după ce am redevenit furnizori oficiali ai Casei Regale, colecția Principesa Margareta, creată la solicitarea Custodelui Coroanei, a scos la iveală două vinuri-bijuterie, lucrate astfel încât să exprime cu maximă fidelitate terroir-ul Segarcei. Edițiile ulterioare, toate produse exclusiv în ani excepționali, au devenit un brand multipremiat internațional și una dintre colecțiile-reper ale României.
În 2012 am lansat colecția Minima Moralia, un memento al faptului că viața trebuie să rămână în permanență condusă de valori morale, și că până și ceea ce numim virtuți minore – Respect, Recunoștință, Dăruire, Speranță, Onoare sau Sinceritate – rămân esențiale pentru conservarea moștenirii și a umanității. Renunțarea ocazională la sine, în favoarea binelui altuia sau a binelui general este una dintre lecțiile pe care Casa Regală a României le-a predat de-a lungul istoriei prin sute de exemple, de la scoaterea țării dintr-un Ev Mediu întârziat până la investițiile (din resurse proprii) în alfabetizare și educație superioară.
Mai târziu, colecția Vardo (cuvânt din limba romani, care înseamnă căruță cu coviltir sau caravană) a stârnit îndelungi controverse legate de integrare și educație. Pentru Domeniu, gama Vardo a marcat onorarea unei relații istorice între podgorie și comunitatea locală a țiganilor, care au lucrat via – și au găsit un loc protejat aici, în cel de-al doilea război mondial – din vremea regalității până în prezent.
Cupajul Simfonie a marcat punctul în care podgoria a început să iasă din adolescență și să se apropie de maturitate. Cunoscând în detaliu potențialul fiecărui strugure, ne-am aventurat să creăm cel mai complex asamblaj din România – opt soiuri de struguri roșii, într-o sticlă magnum. Eticheta reprezintă primele măsuri din Simfonia nr. 1 a lui George Enescu, preferatul și protejatul Reginei Elisabeta.
În 2019, am decis să concentrăm vinurile obținute din soiuri autohtone într-o colecție unică. Așa s-a născut Marama, un tribut adus în egală măsură tradiției populare, care încarcă acest obiect de simboluri și istorie, cât și reginelor României, care au știut să prezinte lumii comorile țării, cu eleganță și diplomație.
Cel mai recent vin al cramei, Sărut, a fost lansat în 2021 pentru a sărbători Ziua Brâncuși. Cu o etichetă inspirată de lucrările marelui artist, vinul este o plecăciune în fața simbolurilor culturale ale Olteniei, devenite între timp valori universale, care urmează aceeași cale a promovării culturii românești deschisă de Casa Regală.
Au trecut 20 de ani, timp în care am ajuns să deținem una dintre cele mai impresionante crame din Europa de Est – ca moștenire istorică, dar și ca dotări și calitate a vinului. Am promis că vom face totul așa cum ar fi făcut fondatorul și părintele spiritual al cramei Regele Carol I, și astăzi putem spune cu mâna pe inimă că modelul inspirat de Majestatea Sa este încă actual și perfect funcțional. Intrăm într-o etapă nouă, cea a maturității depline. Continuăm să lucrăm, să inovăm sau, acolo unde este cazul, să revenim la practicile străvechi. Putem deja să anunțăm că, după o renunțare graduală în ultimii ani, am ajuns la un nivel extrem de redus de tratamente în vie, o alegere ale cărei consecințe le observăm zilnic, în creșterea explozivă a gradului de biodiversitate și redefinirea echilibrului natural. Împreună cu deja consacrata utilizare parcimonioasă a sulfiților în stabilizarea vinului, acest lucru ne va ajuta să ne apropiem tot mai tare de expresia pură, nealterată, a pământului Segarcei, nume care, de altfel, „înseamnă pământul mult visat”.
Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost aproape în acești ani!
Echipa Domeniul Coroanei Segarcea
Cornelia și Mihai Anghel