Dorian Popa a mers la Curtea de Apel București, unde este judecat. De ce a venit cu nasul bandajat

Dorian Popa a mers la Curtea de Apel București, unde este judecat. De ce a venit cu nasul bandajat
Dorian Popa, la Curtea de Apel București (CAB). Sursa foto: Captură video - G4Media

Dorian Popa a ajuns luni, la Curtea de Apel București, unde este judecat pentru conducere sub influența drogurilor.

Ce a spus Dorian Popa după ce a fost prins drogat la volan

În seara de 27 octombrie 2023, Dorian Popa a fost prins conducând sub influența canabisului, îmbrăcat doar în lenjerie intimă. El a fost oprit de polițiști în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, aproape de casă.

El a recunoscut că a consumat canabis, a precizat că nu are „circumstanțe atenuante” și că îi pare „nespus de rău” că a dat un exemplu negativ tinerilor care îl urmăresc.

La finele anului 2024, influencerul a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a contestat sentința.

Așa se face că acum Dorian Popa a ajuns iar prin instanțe. El a mers la CAB având un bandaj pe nas, scrie G4Media.

De ce a venit Dorian Popa la instanță bandajat la nas

Motivul? Tocmai a suferit o nouă intervenție chirurgicală. Presa mondenă a scris că un medic a realizat că lui Dorian Popa îi lipsește un os important, numit spină, care susține septul nazal. Pentru a rezolva situația, osul a fost reconstruit folosind o parte din coasta influencerului.

Operația a durat șase ore și jumătate.

„Mi-a scos din coastă o bucată de vreo 5 cm ca să poată să repare tot. Aveam osul spină lipsă. M-a făcut bine, mă simt extraordinar, am nici măcar 24 de ore de la operație și sunt turbo”, afirma Dorian Popa, săptămâna trecută, pentru SpyNews.