Două persoane de gen masculin au fost reținute în urma protestelor ce au avut loc la Palatul Parlamentului, iar aceștia urmează să fie prezentați, miercuri, instanței cu propunere legală, a anunțat Poliția Capitalei, conform Agerpres.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au reţinut doi bărbaţi, cu vârste de 23 şi 52 de ani, iar astăzi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, se arată într-un comunicat.
Conform informațiilor disponibile, în urma protestelor de ieri, în momentul în care mai mulți protestatari au forțat intrarea în curtea Parlamentului, constituindu-se un dosar penal în care se efectuează cercetări sub săvârșirea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase.
Până în prezent, din verificările efectuate, a reieșit că 14 persoane, din cadrul a 6 organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei.
De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la manifestarea publică și s-au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.300 de lei.
Principalul suspect pentru distrugerea autoturismelor din curtea Palatului Parlamentului a fost reținut. Acesta va fi adus astăzi în fața autorităților cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
Este acuzat de vandalizarea celor 4 mașini în curtea instituției, tulburarea ordinii publice și purtarea fără drept o obiectelor periculoase. Pentru incidentele de ieri autoritățile au dat peste 70 de amenzi, în valoare totală de 174.300 de lei.
Oamenii s-au strâns în fața Parlamentului pentru protestul organizat împotriva restricțiilor anti-COVID, traficul rutier fiind blocat în zonă. La fața locului se află și jandarmi și polițiști.
George Simion anunța că vrea să adune 10.000 de oameni în stradă, la manifestația din fața Parlamentului.
Co-președintele AUR, George Simion susține că manifestaţia este „împotriva planurilor dl Ciolacu de a vota certificatul verde”, pentru că „majoritatea românilor nu vor să li se suspende dreptul la muncă”.
Acesta spune că toate intrările de la Camera Deputaţilor sunt blocate de protestatari. Pe faţada intrării de la Camera Deputaţilor a fost pus un banner mare cu mesajul ”Libertate fără certificate”. ”Să vedem cum vor vota aceşti deputaţi, trebuie să vină de la ora 10.00 aici”, a arătat el.
„Îi așteptăm pe toți cei care se uita la noi si care nu vor genul acesta de pașapoarte de liberă circulație”, a anunțat George Simion. Citește mai mult