După 20 de ani: Povestea româncei care a trăit cu fratele geamăn în pântece

După 20 de ani: Povestea româncei care a trăit cu fratele geamăn în pântece

O tânără de 20 de ani a trăit până acum purtând în pântece embrionul nedezvoltat al fratelui ei geamăn. Cu timpul, embrionul s-a transformat într-o tumoră care i-a distrus sistemul imunita și a dus la declanșarea encefalitei autoimune. Fata este în comă de două luni, iar singura ei șansă este trasferul la o clinică din străinătate, anunță Digi24.

Are 20 de ani, este o studentă de 10 la Drept și se numește Teodora Tudose. O boală cruntă i-a distrus peste noapte viața.

În toamna anului trecut, Teodora s-a plâns de dureri de cap şi stări de confuzie. Medicii au apreciat că suferă de encefalită autoimună, o boală rară cu doar 1000 de cazuri la nivel mondial. De atunci cadrele medicale se chinuie să o ţină în viaţă.

Medicii au descoperit că Teodora a trăit timp de 20 de ani purtând în pântece embrionul nedezvoltat al fratelui ei geamăn, care cu timpul s-a dezvoltat ca o tumoră ce i-a distrus fetei întreg sistemul imunitar. Așa s-a declanțat și boala. Tânăra a fost operată anul trecut, doctoruii i-au îndepărtat chistul, dar războiul cu boala e departe de a fi câștigat.

„Problema nu este a lipsei tratamentului în sine, ci a severității cazului care impune nişte îngrijiri speciale.Părinţii spun că singura şansă a Teodorei este să ajungă la o clinică specializată în neurologie din străinătate”, a declarat dr. Cristina Panea, medic primar neurolog la Spitalul Elias.

Părinții Teodorei își doresc ca tânăra să ajungă la o clinică din Viena, acolo unde șansele ei de supraviețuire sunt mai mari. Pentru că numai transportul ar costa în jur de 15.000 de euro, colegii Teodorei au început ocampanie de strângere de fonduri.