„E haos” | Piloți și șoferi de tiruri, amendați din cauza formularului PLF. Mulți români au fost sancționați, deși au completat documentul. Oamenii sunt nevoiți să conteste în instanță

„E haos” | Piloți și șoferi de tiruri, amendați din cauza formularului PLF. Mulți români au fost sancționați, deși au completat documentul. Oamenii sunt nevoiți să conteste în instanță
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zeci de piloți și însoțitori de zbor, precum și șoferi de camion care fac curse externe au fost amendați, mulți chiar de mai multe ori, pe motiv că nu au completat formularul digital de intrare în România, Passenger Locator Form (PLF). Asta deși primii nici nu coboară din avion dacă fac curse scurte. Alți români au fost amendați, deși au completat formularul. Întrebat despre situația acestora din urmă, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, i-a sfătuit să conteste sancțiunile în instanță.

Piloți și șoferi de camion, amendați din cauza formularului PLF

Ordonanța de Urgență 129/2021, cea prin care a fost introdusă obligativitatea completării acestui formular, nu prevede nicio excepție. Documentul trebuie completat de fiecare cetățean care intră în țară, în termen de 24 de ore de la trecerea punctului de frontieră.

Aceasta înseamnă că personalul de pe avioanele Tarom care nu completează formularul pentru pasageri poate fi amendat de câte ori intră în țară, explică Europa Liberă. Și asta s-a și întâmplat.

„Multor colegi le-au venit amenzi prin poștă pentru că nu au completat PLF-urile de intrare în țară. Și nu știe nimeni, cum să procedăm, ce sa completăm, ce scriem în ele. Avem și câte două curse pe zi, Budapesta și Chișinău, de exemplu. Ce scriem acolo? E un haos. De la Poliția de Frontieră ni s-a spus că nu se ia în considerare PLF-ul completat cu România ca țara din care se pleacă. Apare căsuța roșie în sistem, roșu fiind sinonim cu amenda obligatorie. Culmea e ca noi nu coborâm din avion, nu trecem de punctul de verificare a pașapoartelor, deci practic, nu părăsim țara”, a declarat, pentru Europa Liberă, o stewardesă de la Tarom.

Alexandru Niculescu, liderul de sindicat al Tarom, a susținut că sunt între 20 și 30 de amenezi primite. Ele au fost contestate în instanță. Niculescu a mai precizat că li s-a promis că Ordonanța va fi modificată, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Dacă piloții și însoțitorii de zbor au primit amenzi de câte 3.000 de lei, la șoferii de camion amenda e de „doar” 2.000 de lei.

„Un șofer de la firmă a plătit 4 amenzi într-o lună pentru necompletarea PLF-ului. Nu am fost anunțați de introducerea acestui nou formular. Firmele de transport nu au primit nicio înștiințare. Vameșii ne-au spus că șoferii de autocamioane nu trebuie să completeze datele. Toți au primit amenzi. Știu personal 50 de șoferi amendați”, a declarat patronul unei firme de transport din Slatina, Olt, pentru Europa Liberă.

Sursa citată mai afirmă că și angajați ai companiilor private care operează și care au birouri în România au fost amendați.

Deputați USR Stelian Ion și Silviu Dehelean au depus un proiect de lege la Camera Deputaților care vizează anularea amenzilor, restituirea amenzilor plătite în 30 de zile și păstrarea datelor înregistrate pentru 6 luni.

Ce spune Alexandru Rafila, minstrul PSD al Sănătății

Zilele trecute, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a fost întrebat despre un alt caz la fel de revltător, cel al românilor care au fost amendați, deși au completat formularul PLF.

Întrebat care ar fi soluția pentru acești oameni, Rafila a răspuns: „Soluţia e să conteste această amendă. Dacă există documentarea completării corecte a formularului, nu cred că e niciun fel de problemă”.

Rafila a mai spus că amendarea acestor oameni a fost „probabil o eroare”, dar nu poate spune exact deoarece au fost „milioane” de persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`