Un elev de 14 ani, de la o școală din Cluj, s-a plâns că îi este rău, iar un profesor a chemat ambulanța și a alertat polișiștii.
Acesta era foarte agitat după ce a consumat un energizant și nicotină, informează știrileprotv.
Băiatul este elev în clasa a VIII-a la o școală din localitatea Apahida, de lângă Cluj-Napoca. În timpul orelor, un profesor a văzut că băiatul se simte rău și că e foarte agitat. O ambulanță s-a deplasat la fața locului și au preluat elevul.
Polițiștii au declarat că băiatul a recunoscut că a consumat un energizant și nicotină. Au fost anunțați și părinții acestuia și au fost chemați la școală pentru investigații amănunțite.
Elevul se află în stare stabilă și nu a avut nevoie de internare.
Un caz similar a avut loc, săptămâna trecută, în Bistrița-Năsăud, unde un copil de 13 ani a murit la puțin timp după ce ar fi consumat mai multe energizante, iar cauza morții este infarctul miocardic.
Incidentele vin la o săptămână după ce s-a aprobat legea care interzice vânzarea de energizante minorilor, dar ea trebuie promulgată într-un interval de 20 de zile.