Un copil de 9 ani de la o școală din Târgu Mureș creează probleme uriașe colegilor săi și profesorilor. Acesta are ieșiri incontrolabile. Recent, a spart un geam în timpul orei și a fost agresiv cu învățătoarea. El a fost mutat la această școală, iar de când a venit a avut reacții violente. Și la celelalte două școli la fel a fost. Copilul a băgat teamă în colegii săi care nu vor să mai meargă la școală.
Problemele au început încă din octombrie anul trecul. Elevul de 9 ani a ajuns la noua școală prin transfer. De atunci, a început coșmarul pentru colegii copilului. Acesta își sugrumă colegii, îi zgârie, îi atacă cu foarfecă și îi amenință că îi va otrăvi, conform observatornews.
„Pe două fetiţe le-a sugrumat, pe restul îi bătea. A fugit după un copil cu foarfeca, l-a zgâriat pe faţă. Ieri a fost prima zi când a ameninţat-o şi pe fetiţa mea. Având o sticluţă albastră cu lichid în ea, a zis că o va otrăvi”, spune un părinte.
Marți, băiatul a spart un geam chiar în timpul orelor, având o ieșire violentă de necontrolat, apoi a atacat cadrele didactice.
„Ar fi spart cu ajutorul mâinilor sticla de la nivelul unor ferestre ale încăperii, provocându-şi astfel vătămări, şi ar fi manifestat faţă de cadrul didactic un comportament violent”, a declarat Alexandra Luca, IPJ Mureş.
Copilul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar polițiștii au deschis un anchetă pentru lovire și distrugere.
Între timp, părinții celorlalți elevi au fost chemați să își ia copiii de la școală.
Cazul a ajuns și la Inspectoratul Școlar și nu este prima abatere a acestui copil. Anul trecut, la altă școală, situația sa era urmărită de autorități după ce părinții colegilor lui au protestat. Dar, mama băiatului acuzat de violență nu vrea să ia măsuri.
Psihologii avertizează că în spatele unui astfel de comportament extrem se ascunde o suferință care trebuie gestionată prin intermediul unui specialist.
„E nevoie de o intervenţie, de o adevărată echipă care să înţeleagă ce se ascunde în spatele comportamentului acestui copil. Practic, el este un simptom al ceva. De cele mai multe ori, aceşti copii poartă o durere sufletească, emoţională, foarte adâncă. Poate fi vorba de traume sau de lipsa unei relaţii de siguranţă sau un context familiar în care lucrurile sunt dezechilibrate”, a declarat Cecilia Ardusătan, psiholog.
Inspectoratul Școlar se va deplasa la instituția de învățământ din Târgu Mureș și va demara o anchetă.
Părinții copilul problematic sunt divortați, iar mama îl crește singură. Chiar dacă este la a treia școală, nu poate fi exmatriculat. Pedepsele care se pot aplica sunt scăderea notei la purtare, suspendarea sau transferal disciplinar.