Elevii vor începe școala cu reguli noi. Aceștia le pot cere socoteală profesorilor pentru notele primite şi pot folosi telefoanele mobile în timpul orelor „în scop educaţional”. Mai mult, elevii nu mai pot fi mustraţi în faţa clasei, iar în condițiile în care îşi corectează comportamentul, nu li se va mai scădea nota la purtare, potrivit Gândul.info.
„90 la sută dintre elevi nu folosesc telefonul în scop educaţional, iar profesorul nu poate controla utilizarea acestuia în scopul potrivit, mai ales în cazul claselor cu efective mari”, spune Raluca Igna, profesoară de liceu.
„Este un pas înapoi în ceea ce priveşte disciplina în şcoală, este un risc să fie abuzuri ale elevilor”, este de părere şi Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Statutul Elevului a fost aprobat prin ordin de ministru pe 10 august.
Una din cele mai importante prevederi ale Statutului Elevului, care intră în vigoare chiar de la începutul anului şcolar, este că elevii au dreptul să îşi conteste notele la lucrările scrise. Astfel, elevii pot cere explicaţii profesorului de la clasă, în cinci zile de la comunicarea notei, iar dacă nu sunt mulțumiți de argumentele primite, pot face plângere scrisă la director.
Plângerea este analizată de o comisie formată din doi profesori care nu predau la clasă. Media notelor date de ei este cea care va fi trecută în catalog.
Mai mult, profesorul trebuie să îi informeze asupra notelor primite înainte să fie trecute în catalog. Pe de altă parte, elevii trebuie să fie consultaţi în legătură cu materiile opţionale, iar participarea la aceste discipline se va face pe grupe.
Statutul mai prevede este că elevii nu au voie să fie deposedaţi de bunurile lor, dacă nu atentează la siguranţa colegilor şi a profesorilor, pot folosi telefoane mobile în timpul orelor de curs, dacă le folosesc în scop educaţional ori situaţii de urgenţă.
Elevii nu mai pot fi mustrați în fața clasei şi sunt interzise pedepsele colective. Pentru orice sancţiune aplicată, dacă, în opt săptămâni de la comunicarea pedepsei, elevul îşi corectează comportamentul, nu i se mai scade nota la purtare.