Două persoane reţinute în urma unor percheziţii la firme de pompe funebre, într-un dosar de evaziune fiscală înregistrate în județul Mureș. Autoritățile estimează că prejudicuul se ridică la peste 1,2 milioane de lei.
O anchetă a Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, a scos la iveală un caz de evaziune fiscală. Poliția a descins la cinci adrese, aparținând reprezentanților unor firme de servicii funerare pentru percheziții. Două persoane au fost reținute și duse pentru audieri, pentru un prejudiciu estimat la peste 1,2 milioane de lei.
Potrivit anchetatorilor, cei implicați nu ar fi înregistrat în contabilitate, într-un interval de patru ani, mai multe operațiunile comerciale desfășurate împteună cu partenerii. În acest context, s-a stabilit un prejudiciu foarte mare.
„Activităţile au urmărit documentarea activităţii infracţionale în legătură cu o întreprindere individuală din domeniul serviciilor funerare, din judeţul Mureş, care, în perioada 2019-2023, nu ar fi înregistrat în totalitate în contabilitate operaţiunile comerciale derulate cu partenerii. Prejudiciul cauzat este evaluat în prezent la aproximativ 1.250.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Mureș.
Potivit anchetatorilor, în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente de interes, dar și suma de 19.000 de lei. Totodată, două persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea au fost duse la audieri la sediul poliției, în baza probatoriului urmând.
„La percheziţii, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri şi documente de interes, dar şi suma de 19.000 de lei. De asemenea, două persoane, din judeţul Mureş, au fost conduse cu mandate de aducere la sediul unităţii de poliţie pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat, faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş.