Școlile românești se confruntă cu un val de violență extremă iar autoritățile par a fi incapabile de a găsi o rezolvare pentru a preveni victimele din rândul copiilor. Chiar și așa, sunt situații când până și oamenii legii sunt intimidați sub diferite forme în a proteja viața copiilor și profesorilor din incinte instituțiilor de învățământ.
O demonstrează și un recent conflict, aparent banal dintr-o pauză dintre orele de studiu, izbucnit între doi elevi dintr-o școală gălățeană care a fost la un pas de a se termina printr-o tragedie după ce unul dintre elevi a scos un briceag – cu care intrase nestigherit în incinte instituției – pe care l-a înfipt de mai multe ori în copilul pe care se înfuriase.
Evenimentul vine parcă asemeni unui răspuns clar la un alt eveniment care a dus la anchetarea nedreaptă a unor polițiști din Ilfov după ce aceștia au percheziționat câțiva minori într-o școală din localitatea Jilava, motiv pentru care au fost acuzați de… abuz.
Astfel, un elev în vârstă de 14 ani şi-a înjunghiat, marți, un coleg de clasă în incinta Școlii Gimnaziale de lângă Movileni, o comună aflată în proximitatea orașului gălățean Tecuci; victima, un copil de 13 ani a ajuns la spital într-o baltă de sânge. Totul s-a petrecut în jurul prânzului, sub ochii îngroziți ai celorlalți minori care au asistat la scenele care i-au terifiat.
„Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10:50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni”, a transmis IPJ Galați.
Potrivit polițiștilor, o simplă hârjoneală copilărească a luat o întorsătură șocantă după ce dintre cei doi, elevul de 14 ani, ar fi scos un briceag și l-ar fi înjunghiat pe celălalt copil de mai multe ori în abdomen și în antebraț.
Băiatul de 13 ani a fost a fost transportat în stare de șoc și plin de sânge la Spitalul de Copii din Galați, unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale.
Oamenii legii constituit dosar penal de cercetăre sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în acest caz care a pus în pericol viața elevilor și cadrelor școlare. Din acest motiv se analizează schimbărea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor, împrejurare în care dosarul va fi preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.