Primarul General al Capitalei a dat asigurări că bucureștenii vor avea căldură și apă caldă în această iarnă. Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, Gabriela Firea a susținut că dacă ELCEN și RADET nu intrau în insolvență, exista un risc major ca populația să aibă de superit. În schimb, acum că aceste două societăți vor intra într-o procedură de redresare economică, fluxul economic va decurge normal pentru cetățeni și pentru angajați.
”Vreau să spun cu tărie și apăsat că bucureștenii vor avea căldură și apă caldă la iarnă, la fel și toate instituțiile care sunt racordate la sistemul centralizat. Dacă nu se începea procedura de insolvență la ELCEN și RADET aveam mari semne de întrebare pentru că ambele erau supuse notificărilor creditorilor.
În acest moment, când ambele intră într-o procedură de redresare economică după un plan de restructurate – luni merg la Instanță să depună cererile -, fluxul economic va decurge normal pentru cetățeni și pentru angajați. Primăria va plăti la milimentru subvenția pe care o are de plătit și Guvernul, prin Ministerul Energiei, va face plățile pentru ca ELCEN să funcționeze normal. RADET va plăti către ELCEN, iar ELCEN către Distrigaz și Romgaz”, a dat asigurări Primarul General.
Firea: Dacă ELCEN și RADET nu intrau în insolvență, era un risc major ca populația să aibă de suferit
#DIRECT_ONE_gajzfg#
Gabriela Firea s-a mai referit și la datoriile istorice, despre care a spus că vor fi analizate și eșalonate de administratorul judiciar, conform unui plan la care se va ajunge după o discuție între reprezentanții celor două societăți, reprezentanții instituțiilor statului și practicienii în insolvență.
”Dacă nu se intra în insolvență, era un risc major ca populația să aibă de suferit. Acum însănătoșim activivitatea acestor societăți. Eu și domnul Ministru al Energiei nu puteam să răspundem pentru greșelile manageriale ale predecesorilor.
Au fost o serie de erori. Dacă le va analiza cineva, e treaba altor instituții. Noi am avut de gestionat această situație de criză. Insolvența a fost discutată și anul trecut în timpul primarului interimar, dar fostul Consiliu de Administrație nu și-a asumat această responsabilitate. Noi, în schimb, nu suntem aleși pentru a face lucruri drăguțe, dar care fac rău bucureștenilor, ci ca să luăm măsuri ce par radicale, dar are sunt spre binele bucureștenilor”, a mai declarat Firea.