Firma care se ocupă cu aerul condiționat de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” a fost amendată cu jumătate de milion de euro, după ce dispozitivele au fost stricate și mulți călători au avut de suferit. Acum, șase echipamente noi de aer condiționat au fost puse în funcțiune.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a transmit că avaria de la sistemul din zona de îmbarcare a fost rezolvată și că șase echipamente suplimentare au fost montate, care au o putere de 2.270 kw, conform Agerpres.
Pentru că nu au respectat condițiile contractuale, iar o mulțime de pasageri au avut de suferit din cauza defecțiunii, compania care se ocupă cu aerul condiționat a primit o amendă de 2.289.403 lei, dintre care 375.240 lei pentru problemele de climatizare, la care se adaugă în fiecare zi 0,15% din abonament.
În plus, CNAB a adăugat că va evalua ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, printre caere și modernizarea sistemului de climatizare.
Un renumit vlogger american a povestit experiența prin care a trecut în aeroportul Otopeni, după ce a fost nevoit să stea în căldură, și l-a descris ca fiind „cel mai prost aeroport din Europa”.
„Momentan zbor din România şi mă aflu în aeroport. Vedeţi ce este pe faţa mea? Este transpiraţie. De ce? Pentru că acesta este cel mai prost aeroport din Europa. Iubesc această ţară, chiar o iubesc, iubesc România, dar asta… Uitaţi-vă la asta. Sunt oameni care stau pe scări, eu stau pe scări, nu sunt locuri şi înăuntru sunt vreo 95 de grade, în Celsius sunt 35-37 grade, în interiorul aeroportului. Uitaţi, puteţi să vedeţi această domnişoară îşi face aer, domnişoara de aici îşi face aer, acea domnişoară îşi face şi ea aer”, a spus vloggerul Christian Grossi.