Premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă că spitalul de la Sibiu ar putea fi primul finalizat dintre proiectele de unități medicale care sunt incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Într-o declarația de presă susținut, sâmbătă, la Sibiu, șeful Guvernului a spus că își asumă acest proiect, care este cel mai avansat în prezent.
„Mai mult decât mi-l asum, este inclus în PNRR. Este un proiect care, după cum ştiţi, este avansat, este, cred, cel mai avansat proiect de spital în România astăzi, deci cu siguranţă îmi asum şi acest proiect, ca toate proiectele din PNRR şi sunt sigur că le vom face pe toate până în 2026 (…) Sunt mai multe spitale în PNRR, dar acesta s-ar putea să fie spitalul nou care să fie făcut cel mai rapid, înţeleg că este cel mai avansat. Ar trebui să fie mai multe, nu doar unul, dar cred că s-ar putea să fie primul”, a spus Florin Cîțu,
În acest context, Cîțu a susținut că deși în ultimii ani s-au investit bani în spitale, ”nu se mai vede”, motiv pentru care este nevoie de spitale noi.
„Deşi s-au investit bani în spitale în ultimii ani, să ştiţi că nu se mai vede, deci nu ai cum, oricât ai investi în unele dintre ele, chiar nu se mai vede şi nu ai cum să le mai dezvolţi. De aceea este foarte important ca prin PNRR să construim acele spitale pe care le avem acum (prevăzute pentru a fi finanţate prin PNRR n.r.) (…) România trebuie să investească în sănătate, şi vom investi în spitale, în această guvernare vom avea spitale construite noi, chiar dacă nu s-a făcut nimic în ultimii 30 de ani de zile”, a mai spus Florin Cîțu.
Florin Cîțu: Noul spital de la Sibiu ar putea fi cel care să fie făcut cel mai rapid. Îmi asum acest proiect, ca toate proiectele din PNRR