Fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis pe probleme de securitate naţională, George Scutaru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru spălare de bani. În același dosar mai sunt judecați deputatul Motreanu Dan Ștefan și administratorul unei societăți comerciale Schaer Ana Maria.
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor,
și în stare de libertate, a inculpaților:
MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent), cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor,
SCHAER ANA MARIA, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor”, se arată în comunicatul DNA.
Procurorii anticorupție arată că, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.
În cauză, față de toți cei trei inculpați, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.