Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, va fi eliberat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație în dosarul Colectiv. Decizia luată este definitivă.
Pe data de 12 mai 2022, Curtea de Apel București a emis o hotărâre definitivă în dosarul Colectiv, condamnându-l pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la o pedeapsă de 4 ani de detenție cu executare. După sentință, el a fost încarcerat la penitenciarul Rahova. Alți inculpați implicați în acest caz, cum ar fi patronii clubului, pirotehniștii, artificierii și pompierii, au primit pedepse grele, variind între 6 și 12 ani de detenție, scrie G4media.
Totodată, judecătorii au dispus că inculpații și părțile responsabile civilmente, respectiv Primăria Sectorului 4 și ISU București-Ilfov, să achite despăgubiri în valoare de peste 36 de milioane de euro către supraviețuitori și urmașii celor 65 de victime care și-au pierdut viața în tragicul incendiu. Această decizie a fost luată cu scopul de a compensa prejudiciul moral și material suferit de familiile afectate de evenimentul tragic.
Decizia ICCJ: „Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare: În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de acest inculpat rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 680 lei, rămân în sarcina statului”.
Tot miercuri, ICCJ a respins ca nefondate recursurile în casaţie formulate de Matei George Petrică, George Alin Anastasescu, Cristian Mihai Niță și Radu Antonina.
Condamnările în cazul acestora, dispuse tot de Curtea de Apel București, în mai 2022:
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – 8 ani și 8 luni