Fratele Alexandrei, gravida care a murit în Spitalul din Botoșani: Singura care a vrut să o ajute a fost o asistentă, dar doctorița a dat-o afară din cabinet / Vreau să văd că acei medici fac ani de pușcărie / Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor

Fratele Alexandrei, gravida care a murit în Spitalul din Botoșani: Singura care a vrut să o ajute a fost o asistentă, dar doctorița a dat-o afară din cabinet / Vreau să văd că acei medici fac ani de pușcărie / Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor
Foto: Facebook/ Ionuț-Bogdan Cărăușu

Vlad Miron, fratele Alexandrei, gravida care a murit în Spitalul din Botoșani, a declarat a primit o mulțime de mesaje de la oameni care, de asemenea, au avut de suferit de pe urma medicilor de acolo. De altfel, de la producerea tragediei au loc zilnic manifestații la acest spital, protestatarii numindu-i „criminali” pe medici.

Bărbatul a mai susținut că singura care a încercat să o ajute pe sora lui a fost o asistentă care s-a dus după doctoriță, dar aceasta a dat-o afară din cabinet.

Vlad Miron a mai afirmat că va da în judecată spitalul și pe medicii care ar fi trebuit s-o ajute pe Alexandra și nu au făcut-o: „O să dau în judecată spitalul și medicii, ei trebuie să plătească, să fie pedepsiți penal. Vreau să văd că fac ani și de pușcărie, să se facă dreptate, să nu mai pățească altcineva așa ceva”.

Ce a spus fratele Alexandrei, gravida care a murit în Spitalul Județean Botoșani

„Poate dacă îmi scria mie, poate mă duceam acolo, reușeam să fac ceva. Eu am aflat dimineață de la mama mea că a murit. I-a scris soțului și a sunat-o pe mama. Ultimul mesaj i l-a dat mamei, atunci mama s-a urcat în mașină și s-a dus la maternitate, dar era prea târziu. Nu se aștepta nimeni, mama e și ea cadru medical, nu bag toate cadrele medicale în aceeași oală, sunt și medici dedicați. Dar pe aceștia nu pot să îi numesc medici. Cum poți spune când vezi că fata aia te imploră să îi faci ceva și tu să îi spui să aștepte medicul curant. Și un criminal mai are milă câteodată.

Singură care a încercat să facă ceva a fost o asistentă care a sunat medicii, s-a dus la cabinetul doctoriței și ea a dat-o afară din cabinet.

Asistenta a încercat să aducă doctorița. Doctorița era acolo. Ce aștepta? Bani? Îi dădeam, dar cui să-i dau dacă nu a venit nimeni? De ce trebuie să se paseze responsabilitatea de la unul la altul? Am înțeles că s-a făcut prescripția medicală pe numele doctorului curant care era acasă”, a declarat Vlad Miron, pentru Digi24.

Mulți oameni se plâng de medicii spitalului din Botoșani

El a mai afirmat că i se și blochează telefonul de la numeroasele mesaje pe care le primește de la alți oameni, care de asemenea au avut de suferit din cauza acestor medici: „Mulți oameni au pățit la fel, dar au avut fericitul caz să nu se întâmple tragedii. Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor, mi se și blochează telefonul cu mesaje cu cazuri pe care le-au pățit și ei, foarte multe cazuri, cam aceiași doctori”.

Amintim că managerul interimar al Spitalului Judeţean Botoşani a fost demis. Președintele Județean Botoșani a cerut și demisia medicului curant și a celui de gardă.