Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că va convoca „în curând” Consiliul Național de Securitate pentru a analiza situația energetică a țării. Declarația a fost făcută în cadrul deschiderii Hannover Messe, unde liderul german a transmis că aprovizionarea este, pentru moment, sub control, dar riscurile rămân. Iată despre ce este vorba!
Autoritățile de la Berlin monitorizează atent evoluțiile din sectorul energetic, pe fondul incertitudinilor care afectează aprovizionarea cu resurse esențiale, conform Adevărul.
Cancelarul german a transmis că, deși situația este stabilă în prezent, există riscuri care impun măsuri preventive.
„Situaţia este tensionată, dar aprovizionarea este asigurată. Dacă condiţiile se înrăutăţesc, suntem pregătiţi să intervenim”, a declarat Friedrich Merz.
Printre resursele considerate critice se numără motorina, benzina și kerosenul pentru aviație, indispensabile pentru transport, industrie și economie.
Convocarea Consiliului Național de Securitate vine ca un semnal că situația este tratată cu maximă seriozitate la nivel guvernamental.
Acest organism reunește membri ai guvernului federal și ai structurilor de securitate, fiind implicat în gestionarea situațiilor sensibile. În funcție de context, la discuții pot participa și reprezentanți ai landurilor, mai ales atunci când deciziile au impact regional.
Analiza din cadrul Consiliului va viza atât nivelul actual al stocurilor, cât și eventuale măsuri de intervenție în cazul unor perturbări majore.
Friedrich Merz a subliniat că protejarea lanțurilor de aprovizionare rămâne o prioritate strategică pentru Germania.
Potrivit acestuia, autoritățile sunt pregătite să utilizeze „toate instrumentele disponibile” pentru a menține stabilitatea în sectorul energetic, inclusiv măsuri de urgență dacă situația o va impune.