Situație cel puțin neobișnuită în Galați. Consilierii locali s-au trezit că trebuie să decidă schimbarea destinației unui teren de sport al unei școli aflată în paragină, în care funcționează acum o grădiniță, pentru a fi folosit de o biserică. Locașul de cult a fost înălțat deja, deși nu are autorizație de construcție.
Imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială nr. 30 se află în paragină, dar, din 2008, la parterul construcției își desfășoară activitatea o grădiniță cu trei grupe de copii, notează Viața Liberă.
Lucrările de construcție la biserică, amplasată pe o parte din ceea ce a fost terenul de sport al școlii, au început chiar înainte să fie dată în conservare clădirea, „cu acordul scris al inspectorului general Vasile
Ciuchină, al directorului Şcolii 30 şi al primarului Dumitru Nicolae”.
În prezent, biserica este finalizată, dar nu are autorizaţie de construire.
„Este uimitor să observ că, la nivel de municipiu Galaţi, în anul 2019, noi hotărâm foarte uşor să dăm acest teren de sport, pe care am putea să-l folosim cu aceeaşi destinaţie, ca să facem un locaş de cult.
Cum se poate să fim în situaţia de faţă, cu o construcţie a unei biserici deja realizată, atâta timp cât noi nu ne-am dat acordul pentru aşa ceva? Eu aşa ceva nu pot să votez şi cred că niciun om suficient de raţional nu ar putea să facă asta!”, a remarcat consilierul local PNL Paul Găvănescu.
”Acea biserică este o construcţie din lemn, vai de capul ei. Cetăţenii cartierului nu au unde să îşi depună morţii. Problema este mult mai amplă decât aţi perceput-o! Practic, le dăm o bucată de teren să construiască o capelă şi să intre şi în legalitate, asta e tot”, a spus, la rândul său, viceprimarul PSD Sorin Enache.
Până la urmă, consilierii locali au refuzat să aprobe schimbarea destinației terenului aflat în proprietatea publică a municipiului din spațiu de învățământ în spaţiu la dispoziţia Consiliului Local Galaţi, pentru a fi transmis în folosință gratuită bisericii.