Google a publicat raportul oficial. Conform unei statistici publicate de Google, românii au căutat intens în 2025 o varietate de subiecte, de la „Păpușa Labubu” și kendama, la alegerile prezidențiale și decesele unor personalități publice. Astfel, alegerile din primăvară au influențat masiv căutările, numele președintelui ales, Nicușor Dan, și al contracandidatului George Simion fiind în topul preferințelor utilizatorilor.
Trecerea în neființă a unor figuri publice remarcante, precum fostul președinte Ion Iliescu, Papa Francisc sau activistul american Charlie Kirk, a generat creșteri semnificative în căutările pe Google. Aceste evenimente au fost printre principalele căutări pe Google, conform raportului oficial.
Redăm, mai jos, top 5 cuvinte cele mai căutate pe Google, la fiecare categorie:
General
Printre jucăriile populare în căutările românilor s-a numărat și controversata Păpușa Labubu, care a stârnit curiozitate și dezbateri, fiind deseori căutată sub întrebarea „Cum arată Labubu?”. De asemenea, kendama, un joc tradițional japonez, a înregistrat o creștere importantă a interesului, deși nu a ajuns în top 10. În materie de filme, „Nosferatu” a dominat căutările, iar în categoria serialelor, „Squid Game” a fost cel mai popular.
Românii au manifestat interes crescut pentru rețete tradiționale de Paște, căutând termeni precum drob, friptură de miel și pască. În domeniul educației, interesul pentru inteligența artificială a crescut semnificativ, cu termeni precum „olimpiada de inteligență artificială” și „curs inteligență artificială” printre cele mai populare.