Guvernul a modificat, joi, Legea privind obținerea cetățeniei, astfel încât posibilitatea de fraudă să fie eliminată. Alina Gorghiu a precizat că Proiectul prezentat de Ministerul Justiției este așteptat inclusiv în contextul adaptării la unele soluții care derivă din procesul de aderare la programul Visa Waiver și din obiectivele asumate prin PNRR:
O intervenție legislativă este mai mult decât necesară pentru a adapta normele legale la realitățile actuale. Va fi o lege care va oferi respect fiecărei persoane care dorește să devină cetățean român.
Însă, în egală măsură, va fi o lege care va asigura integritatea procesului de dobândire a cetățeniei române și eliminarea posibilelor fraude.
Proiectul de lege adoptat astăzi în Guvern este rezultatul unui proces amplu de dezbatere publică demarat la începutul lunii februarie.
Este necesar să fie adoptat în procedură de urgență: vom solicita acest lucru Parlamentului și fac un apel la colegii senatori și deputați să ne acorde sprijin în acest sens”, a spus Gorghiu, potrivit Antena3.ro.
Mai multe modificări vor schimba prevederile actuale din Legea cetățeniei. Este vorba, între altele, despre faptul că:
se vor implementa măsuri punctuale care asigură transpunerea unor obiective din PNRR și facilitează aderarea la programul Visa Waiver
se va digitaliza procesul de obținere a cetățeniei române prin dezvoltarea unei aplicații informatice. Cu ajutorul acesteia, cei care vor să devină cetățeni români vor putea urmări online stadiul soluționării dosarelor
va fi eliberat un card de cetățenie ce va face dovada acesteia, în locul certificatului eliberat pe hârtie
identitatea titularului cardului de cetățenie va fi confirmată biometric prin imaginea facială și amprentele digitale, similar procedurii urmate în cazul obținerii unui pașaport
se vor armoniza reglementările naționale cu prevederile unor convenții la care România este parte
va fi asigurată integritatea procesului de dobândire/redobândire a cetățeniei române și eliminarea posibilelor fraude.