O viitoare autostradă, mărul discordiei într-un sat din Iași.
După o informație potrivit căreia o bucată din șosea va trece prin sat, localnii s-au gândit să ceară retrocedarea terenurilor în zonă pe care familiile lor le-au deținut înaintea procesului de colectivizare.
Problema este că terenurile respective aparțin stațiunii de cercetare agricolă din comună, iar legea interzice retrocedarea. Oamenii nu vor să audă explicații și și-au angajat avocați.
Autorităţile locale le-au oferit alte suprafeţe localnicilor, doar că preţurile terenurilor de schimb sunt de 10 ori mai mici, scrie digi24.ro.
Primarul este de părere că soluția ar fi „o ordonanță de guvern. Pentru noi nu înseamnă o concesie, pentru noi înseamnă dreptate , sau mai bine zis, să îndrepte o nedreptate făcută acestor oameni”.
Suprafaţa totală a terenurilor revendicate este de 134 de hectare. Viitoarea autostradă ar urma să prindă contur peste doi ani. Potrivit Master Planului aprobat de Comisia Europeană, lucrările ar trebui să fie gata în cinci ani şi vor costa aproape 1,2 miliarde de euro.