Iași: Un bărbat și-a omorât în bătaie iubita. De ce nu mai era în vigoare ordinul de protecție

Iași: Un bărbat și-a omorât în bătaie iubita. De ce nu mai era în vigoare ordinul de protecție
Sursa foto: Pixabay

Un bărbat de 45 de ani din județul Iași a fost reținut de polițiști după ce și-a omorât în bătaie iubita, o femeie de 35 de ani. El a abandonat trupul victimei într-un șanț, lângă o cruce. În trecut, femeia obținuse ordin de protecție împotriva lui. Ultima dată, acesta fusese retras chiar la cererea ei.

Un bărbat din Iași și-a ucis iubita

Crima a avut loc în comuna Scobinți, județul Iași. Daniel a ucis-o pe Mihaela și i-a lăsat trupul lângă o cruce, acolo unde anterior fusese omorât un alt bărbat prin înjunghiere, scrie bzi.ro.

După comiterea faptei, chiar Daniel a sunat la 112 și a spus că trupul Mihaelei se află lângă o cruce, în spatele dispensarului.

O echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

La scurt timp, bărbatul a fost depistat de polițiști și condus la audieri, informează ziaruldeiasi.ro.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de omor. Individul a fost reținut și urmează să fie adus în fața instanței pentru luarea unei măsuri preventive.

De ce nu mai era în vigoare ordinul de protecție

Potrivit anchetatorilor, femeia ceruse de două ori ordin de protecție și de fiecare dată Judecătoria din Hârlău i-a admis solicitarea. Numai că ultimul ordin a fost revocat de aceeași instanță, la doar o lună de la admitere, pe 24 septembrie.

Și asta pentru că, susțin judecătorii în motivarea deciziei, femeia a fost de acord cu cererea bărbatului de renunțare la ordinul de protecție. Mai mult, ea le-a spus magistraților că s-a împăcat cu agresorul și că nu îi mai este frică de el, notează știrileprotv.ro.

Patru luni mai târziu, victima a fost ucisă. Cei doi aveau împreună o fetiţă de câteva luni, iar femeia mai avea doi copii din altă relaţie.