Afaceristul Ilie Carabulea a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare, informează Agerpres.
Carabulea este acuzat de săvârșirea unor fapte de corupție în dosarul ASF Carpatica.
În același dosar, judecătorii au dispus achitarea fostului președinte al ASF, Dan Radu Rușanu. Instanța a condamnat-o și pe soția fostului ministru de finanțe Daniel Chițoiu. Laura Chițoiu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare.
#DIRECT_ONE_6yyo9q#
Prejudiciul în acest caz este de aproximativ 70 de milioane de lei.
Carabulea deținea și controla în mod indirect, prin firmele SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societatea de asigurări Carpatica Asig SA.
Acesta a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.