Gest șocant făcut de un localnicdin Hunedoara. Acesta a pus un cățel într-un sac și l-a aruncat pe o pășune care ulterior a fost incendiată. Din fericire, viața patrupedului a fost salvată la timp de pompieri.
Un pompier din Hunedoara, Mihai Deac, l-a salvat pe cățel de pe câmp și a realizat o filmare care a ajuns ulterior pe Facebook, în care se poate observa câte eforturi face să desfacă sacul în care era prins bietul animal și să-l elibereze.
„Pompierii au fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, în zona Buituri, din municipiul Hunedoara. La doar câţiva metri distanţă de flăcări, pompierii au observat sacul în care se afla un căţel. Exista riscul ca patrupedul să fie cuprins de flăcări, însă a fost salvat la timp de plutonierul adjutant şef Mihai Deac şi de echipa sa. Căinele, de doar câteva săptămâni, a primit apă şi mâncare de la salvatorul său şi a fost dus la un adăpost din Hunedoara", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
#DIRECT_ONE_kv75l1#