UPDATE ora 14.00: Incendiul a fost stins. Nicio persoană nu a fost rănită.
Un incendiu de proporții a izbucnit, vineri, la o hală de băuturi alcoolice din zona Bulevardului 1 Decembrie, Faur Poarta 4.
În momentul de faţă acţionează şapte autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare şi o autoscară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgentă (ISU) București, aproximativ 20 de persoane au fost evacuate, iar alte patru au rămas blocate, acestea urcând pe terasa clădirii.
Incendiu puternic în Capitală, la Faur Poarta 4. Flăcările se întind pe o suprafață de circa 2000 metri pătrați
#DIRECT_ONE_d2tt4d#
"Cele patru persoane rămase în imobil au fost evacuate pe o scară, pe care am pus-o într-un spaţiu găsit", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, scrie Mediafax.
Suprafaţa estimată a fi afectată este de 2000 de metri pătraţi.
Există posibilitatea ca în incinta cuprinsă de foc să se afle butelii de oxigen, spun pompierii.
Totodată, în clădirea afectată de incendiu funcționează și o tipografie, care are și un depozit de hârtie.