Iohannis a deschis reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO: Ușile NATO ar trebui să rămână deschise pentru Ucraina și Georgia, așa cum s-a decis în 2008, la București / NATO a luat decizii istorice (VIDEO, GALERIE FOTO)

Stoltenberg, Iohannis și Geoană au deschis reuniunea miniștrilor de Externe din NATO, desfășurată în București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a deschis reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO, alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al alianței, și Mircea Geoană, adjunctul acestuia. Ședința are loc la București, fapt ce constituie „un mesaj puternic de unitate aliată, solidaritate și angajament strategic” față de Flancul Estic al NATO, a spus Iohannis.

Imaginile din Galeria Foto pot fi văzute AICI.

Iohannis, despre importanța reuniunii NATO la București

„De la momentul aderării la NATO, România a fost un aliat responsabil și activ, devotat principiilor Alianței. Am fost un contribuitor implicat în misiunile și operațiunile NATO, precum și un promotor și furnizor neclintit de securitate și stabilitate în regiunea noastră, și nu numai.

România este mândră să găzduiască, pentru a doua oară, un eveniment NATO la nivel înalt, după Summitul din 2008. Aceasta este prima reuniune ministerială de externe pe care o găzduim și prima întrunire NATO găzduită de un stat aliat de pe Flancul Estic după declanșarea războiului împotriva Ucrainei”, a declarat Iohannis.

La discuții participă și miniștrii de Externe din Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina: „Doresc să subliniez că este pentru prima dată când Republica Moldova participă la o reuniune ministerială a NATO și suntem bucuroși că această premieră are loc la București”.

Ce vor discuta miniștrii de Externe ai NATO

Președintele a punctat apoi că în cadrul reuniunii se va discuta despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina și implicațiile acestuia pentru securitatea europeană și euroatlantică, precum și despre „deciziile istorice pentru consolidarea, fără precedent, a descurajării și apărării” luate deja de NATO în acest context.

„Întrucât ne pregătim pentru Summitul NATO din 2023, din Lituania, în perioada imediat următoare ne revine responsabilitatea comună de a implementa integral deciziile adoptate la Madrid, cât mai curând posibil, în special pe cele care privesc postura de pe Flancul Estic, inclusiv de la Marea Neagră. Cu această ocazie, doresc să transmit profunda recunoștință a României către toți aliații care au decis dislocarea de trupe pe teritoriul nostru.

Marea Neagră are o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică – așa cum este deja prevăzut în Noul Concept Strategic. Trebuie să continuăm să monitorizăm cu atenție evoluțiile și să promovăm o abordare și mai strategică în regiune”, a mai declarat șeful statului, la debutul reuniunii.

Iohannis, despre extinderea NATO

Acesta a mai precizat că România rămâne o susținătoare a Politicii Ușilor Deschise și că există încrederea că Finlanda și Suedia vor deveni curând membre NATO.

„Totodată, credem că ușa NATO trebuie să rămână deschisă în viitor și altor parteneri, inclusiv Ucraina și Georgia, așa cum a fost decis la Summitul de la București, în 2008, chiar în această clădire”, a mai susținut Iohannis în cuvântarea sa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România