IPS Robu, Scrisoare Pastorală de Crăciun: Să ne rugăm și pentru cei care nu se roagă, să sperăm și pentru cei care nu mai au putere să spere

IPS Robu, Scrisoare Pastorală de Crăciun: Să ne rugăm și pentru cei care nu se roagă, să sperăm și pentru cei care nu mai au putere să spere
Foto: ro.radiovaticana.va

IPS Robu, șeful Bisericii Romano-Catolica din România, a transmis în Scrisoarea Pastorală de Crăciun un îndemn la rugăciune „şi pentru cei care nu se roagă”, la speranţă „și pentru cei care nu mai au putere să spere”, transmite Mediafax.

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti spune că Isus, născându-se, „aduce în lume pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască”.

„Sărbătoarea Crăciunului adâncește certitudinea că Biserica are aceste daruri divine aduse de Isus și ne spune că ea dorește să ne împărtășească pe toți cu ceea ce i-a fost dat: mântuire, pace, Cuvânt, iubire milostivă, renaștere și înnoire în Duhul Sfânt”, adaugă IPS Robu.

De asemenea, IPS Robu a ținut să mulțumească preoţilor „pentru munca lor depusă zi de zi”, precum şi laicilor „de toate categoriile și vârstele”.

„Binele pe care-l săvârșim este singura lampă ce nu poate fi stinsă de nicio suferință, de nicio furtună și nici de suflul morții. Vă mai mulțumesc pentru că stați alături de preoții noștri și știți să vedeți în parohiile și bisericile noastre locuri de primire, de sfat, de rugăciune, de unitate. Și încă ceva: să ne iertați pentru lipsurile noastre”, spune IPS Robu.

De asemenea, el îndeamnă ca ca în zilele Crăciunului „să ne rugăm (…) pentru binele tuturor de aici și de pretutindeni, pentru pace și prosperitate spirituală și materială”.

„Să ne rugăm și pentru cei care nu se roagă, să sperăm și pentru cei care nu mai au putere să spere, să implorăm bucurie și pentru cei care nu știu să o implore de Sus. Să ne rugăm ca drumul nostru, al tuturor, să fie senin chiar dacă el rămâne cu cruci presărat. Și să punem rugăciunile noastre în grija Preacuratei, iar Ea, Maica Bisericii și Regina Cerului și a pământului, va prezenta speranțele și așteptările noastre în fața Pruncului, ca El să le transforme în pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască”, adaugă şeful Bisericii Romano-Catolice din România, care încheie cu urarea „Crăciun fericit şi un An Nou binecuvântat!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`