Jaf premeditat?! Casa unui consul, JEFUITĂ! Hoții au plecat cu ARME, bani și BIJUTERII

Jaf premeditat?! Casa unui consul, JEFUITĂ! Hoții au plecat cu ARME, bani și BIJUTERII
Foto: ClujAzi.ro

Autoritățile au fost chemate pentru a investiga jaful care a avut loc la casa consulului onorific al Italiei la Arad. Polițiștii au descoperit că lipsesc bani, bijuterii, dar și arme. Se pare că hoții au jefuit locuința oficialului când aceasta era plecat din oraș. Ținând cont de acest lucru, oamenii legii au analizat posibilitatea ca ei să fi primit un pont, potrivitsursadevest.ro.

Pentru a putea fura aceste bunuri hoții au intrat prin efracție în casa bărbatului după ce au sărit un gard. Indivizii au furat cu totul dulapul cu arme dintr-o cameră, iar din alta încăpere, seiful în care erau bani, bijutetii și ceasuri.

„Sesizarea s-a făcut la data de 4 iunie prin serviciul unic de urgență 112 de către persoana vătămată, despre faptul că la locuința sa de pe strada Moldovei din municipiu, în perioada 31 mai – 4 iunie, persoane necunoscute ar fi pătruns prin escaladare în curtea casei, iar prin efracție ar fi dislocat și sustras un dulap metalic în care se aflau trei arme de foc deținute legal, printre care o armă de vânătoare, una de autoapărare cu gloț și o armă de panoplie, iar dintr-o altă cameră oc ateă metalică în care se afal suma de 15.000 de euro și bijuterii din aur. Prejudiciul este în curs de stabilire. În continuare se efectuează cercetări pentru depistarea autorilor”, a declarat Lorena Pîrvulescu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`