Jens Stoltenberg (NATO), apel la dezescaladare: E un moment critic pentru securitatea euroatlantică / Rusia ar trebui să se abțină de la activități maligne împotriva Aliaților și să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova

Jens Stoltenberg (NATO), apel la dezescaladare: E un moment critic pentru securitatea euroatlantică / Rusia ar trebui să se abțină de la activități maligne împotriva Aliaților și să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova
Mircea Geoană și Jens Stoltenberg (NATO). Foto: Hepta.ro / DPA Images

NATO lansează un nou apel către Federația Rusă pentru dezescaladarea situației, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg, care a pledat pentru calmarea tensiunilor și rezolvarea neînțelegerilor prin dialog și diplomație.

Jens Stoltenberg (NATO): „Rusia ar trebui să se abțină de la postura de forță coercitivă, retorica agresivă și activitățile maligne îndreptate împotriva Aliaților și a altor națiuni”

„Ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea euroatlantică. Acumularea militară a Rusiei în și în jurul Ucrainei continuă, cu peste 100.000 de trupe pe poziții și altele pe drum, inclusiv desfășurări semnificative în Belarus. Facem apel la Rusia încă o dată să dezescaladeze situația imediat. NATO consideră cu fermitate că tensiunile și neînțelegerile trebuie rezolvate prin dialog și diplomație. Nu prin forță sau amenințarea forței”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, într-o conferință susținută miercuri.

Dialogul dintre NATO și Federația Rusă a fost îngreunat de decizia Moscovei de a tăia legăturile diplomatice.

„Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu NATO, ceea ce face dialogul nostru mai dificil. Prin urmare, ar trebui să restabilim birourile respective la Moscova și la Bruxelles. Ar trebui, de asemenea, să folosim pe deplin canalele noastre militare de comunicare existente, să promovăm transparența și să reducem riscurile, și să căutăm totodată să stabilim o linie civilă pentru utilizare de urgență”, a adăugat înaltul oficial nord-atlantic.

NATO este gata să asculte îngrijorările Rusiei, a continuat el.

„Suntem pregătiți să ascultăm îngrijorările Rusiei și să ne angajăm într-o conversație reală despre cum să menținem și să consolidăm principiile fundamentale ale securității europene la care am aderat cu toții, începând cu Actul Final de la Helsinki. Acest lucru include dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propriile aranjamente de securitate”, mai spune Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a declarat că Federația Rusă ar trebui să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova, „unde sunt desfășurate fără consimțământul acestor țări”.

„Rusia ar trebui să se abțină de la postura de forță coercitivă, retorica agresivă și activitățile maligne îndreptate împotriva Aliaților și a altor națiuni. Rusia ar trebui, de asemenea, să își retragă forțele din Ucraina, Georgia și (Republica) Moldova, unde sunt desfășurate fără consimțământul acestor țări, și toate părțile ar trebui să se implice constructiv în eforturi de soluționare a conflictelor, inclusiv în formatul Normandia (Germania, Franța, Rusia, Ucraina – n.r.)”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, într-o conferință susținută miercuri”, a adăugat Jens Stoltenberg.

El spune că NATO și Rusia ar trebui să aibă „o conversație serioasă despre controlul armelor”.

„În toate eforturile noastre, continuăm să ne coordonăm îndeaproape cu Ucraina, precum și cu alți parteneri NATO, inclusiv Finlanda, Suedia, Georgia, și, bîneînțeles, cu Uniunea Europeană. NATO este o Alianță defensivă și nu căutăm confruntare. Dar nu putem și nu vom face compromisuri asupra principiilor pe care stă securitatea Alianței noastre și securitatea în Europa și America de Nord”, a mai afirmat Jens Stoltenberg.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor